Ce spune Cezar Ouatu despre iubita sa, cu 19 ani mai tânără decât el. ,,Eu am început să nu mai am răbdare…”
Multă lume este dornică să afle ce spune Cezar Ouatu despre iubita sa, cu 19 ani mai tânără decât el. Artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Raluca Jurca și nu ezită să se afișeze în ipostaze tandre în spațiul public. Celebrul contratenor s-a iubit cu mai multe femei celebre din România și are un trecut amoros tumultuos. Cu toate acestea, Cezar Ouatu și-a găsit fericirea alături de actuala lui parteneră și se declară un bărbat împlinit. Puțini sunt cei care știu cum este artistul dincolo de lumina reflectoarelor și care sunt pasiunile nebănuite ale acestuia.
Ce spune Cezar Ouatu despre iubita sa, cu 19 ani mai tânără decât el
Cezar Ouatu este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Acesta are o carieră impresionantă în muzică și cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă. Acesta a făcut furori și pe vremea când a participat la emisiunea ,,Te cunosc de undeva”, unde a dat viață unor personaje spumoase.
Dincolo de realizările deosebite pe plan profesional, Cezar Ouatu este extrem de discret când vine vorba de viața privată. Îndrăgitul cântăreț a cucerit inimile multor femei celebre, iar despărțirea de soprana Angela Gheorghiu a fost una controversată. Cezar Ouatu și-a găsit fericirea alături de actuala iubită, Raluca Jurca, cu 19 ani mai tânără decât el.
Artistul se iubește cu focoasa șatenă de un an și se declară un bărbat împlinit. Recent, contratenorul a oferit câteva detalii inedite despre femeia care i-a cucerit inima, dezvăluind cum reușește să gestioneze problemele din viața de cuplu.
,,Eu am început să nu mai am răbdare, adică în sensul bun, deci nu mai stau să mă cert, las de la mine. Îmi văd de treburile mele, nu prea avem motive reale de ceartă. Am învățat ceva de la italieni chiar dacă Raluca mă contrazice: mai bine singur decât prost însoțit. (…)
În primul rând este înțelegătoare. Și eu sunt foarte mișto, la modul la care am făcut multe greșeli în viață. Am avut relații destul de lungi, dar cu Raluca este o chimie pe care nu am mai avut-o. Ne susținem foarte mult în proiectele personale.”, a declarat acesta.
Un trecut amoros tumultuos are și celebra actriță Paula Chirilă. Aceasta s-a iubit cu mai mulți bărbați celebri din România și a trecut printr-un divorț dureros. Altfel stau lucrurile când vine vorba de Alexandra Velniciuc. Aceasta are o căsnicie frumoasă de mulți ani și se mândrește cu soțul ei, care o răsfață mereu.
Ce pasiune nebănuită are celebrul artist
Pe lângă marea sa pasiune, muzica, Cezar Ouatu adoră să gătească și petrece ore bune în bucătărie pentru a pregăti niște mâncăruri spectaculoase. Acesta îi gătește iubitei sale și își ia rolul în serios când vine vorba de treburile casnice.
,,Mie îmi place să gătesc, să lucrez în grădină, fiecare are ceva de făcut. Suntem mai căsătoriți decât unii care au acte și asta din punctul de vedere al înțelegerii și al chimiei. Mă înțeleg cu Raluca fără să vorbim prea mult. (…)
Ea nu gătea dar de un an și ceva mai gătește, din dragoste. Eu sunt un bucătar periculos. Bucătăria mediteraneană este preferata mea. Am un preparat care-mi iese perfect, spaghete cu creveți. Sunt maestru pentru că nu iau sosuri din comerț, le fac, caut până și trufele în pădure. Îmi place să mănânc, asta-i adevărul. Mai și ieșim dar ne place să avem chestia asta, să stăm acasă să mâncăm, numai noi.”, a mai precizat artistul.
Cezar Ouatu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Raluca Jurca și se declară un bărbat împlinit. Acesta are o carieră de succes și se bucură din plin de aprecierea publicului autohton. Cântărețul are doar cuvinte de laudă pentru frumoasa lui iubită și nu ezită să se afișeze în ipostaze tandre alături de aceasta.