Ce spune Cătălin Botezatu despre ținuta purtată de Simona Halep, la procesul de la TAS. „Ipocrizia românilor merge mult prea departe”
Designerii Cătălin Botezatu și Florin Burescu și-au exprimat părerea despre ținuta purtată de Simona Halep în prima zi a procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Jucătoarea de tenis a decis să își conteste în instanță suspendarea de 4 ani primită pentru încălcarea regulilor antidoping din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). În timpul primei zile de audieri, fostul lider mondial a fost îmbrăcată într-o ținută ce valorează câteva mii de euro.
Simona Halep a îmbrăcat o jachetă creată de Brunello Cucinelli și un pulover de la Dior în fața completului de judecată. Membrii acestui complet includ pe Annabelle Bennett (Australia), Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania). Procesul de la TAS este esențial pentru viitorul sportivei. Simona Halep se luptă pentru a obține o reducere a sancțiunii de patru ani impusă de ITIA.
Ce spune Catalin Botezatu despre ținuta purtată de Simona Halep
În prezent, prețul gecii Simonei Halep a fost redus de la 4.222 de euro la 2.955 de euro. Puloverul de brand Dior, decorat cu roata de tarot a norocului, poate fi achiziționat cu 2.550 de euro. După ce publicul din online a criticat ținuta purtată de jucătoarea de tenis, Cătălin Botezatu a intervenit în apărarea ei.
„Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe. Faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat. Nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce branduri extrem de scumpe.
În plus, e și normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei. Ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. În concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă”, a spus Cătălin Botezatu, pentru Playtech Știri.
Simona Halep a avut primul termen în procesul de la TAS
Pe 7 februarie au început audierile în procesul Simonei Halep de la TAS. În ciuda faptului că este o zi foarte importantă pentru celebra sportivă, aceasta părea extrem de încrezătoare că lucrurile vor lua o întorsătură pozitivă. Nu este singurul lucru care i-a pus pe mulți pe gânduri.
Simona a optat pentru o ținută lejeră, Iar fratele, cât și avocații sportivei, au optat pentru un aspect sobru, care să impună respectul. Aceștia s-au îmbrăcat în costume negre în prima zi de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Cătălin Botezatu și Florin Burescu și-au exprimat părerea cu privire la ținuta aleasă de sportivă și i-au îndemnat pe români să fie alături de sportivă.