Ce spune Adrian Streinu-Cercel despre un gest făcut de toată lumea: „Este contraindicat!“

de: Cristian Zavastin
14:47, 06 nov. 2020

Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din București, a vorbit despre un gest riscant făcut de toată lumea. Adrian Streinu-Cercel a spus că, din punctul său de vedere, salutul cu pumnul, pe care îl folosește multă lume în ultima vreme, acesta este contraindicat.

„Aș vrea să vă dau un sfat practic, fiindcă eu îmi doresc să vin cu lucruri concrete către dumneavoastră. Avem tendința să facem un gest simplu, acesta să ne salutăm cu pumnul. După părerea mea este contraindicat. De ce? Pentru că în momentul în care faceți acest gest, luați de pe mâna dumneavoastră microbii și următoarea mișcare este să-i puneți în căușul palmei“, a spus Adrian Streinu-Cercel.

Adrian Streinu-Cercel: „ Puteți da din cap pur și simplu și obțineți exact același lucru“

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din București susține că este să schimbați modalitatea de salut.

„De aici, la față, nu mai e decât un pas. Atunci, sfatul meu direct este să schimbați modalitatea de salut. Puteți da din cap pur și simplu și obțineți exact același lucru. Vă doresc multă sănătate și înțelepciune”, a precizat Adrian Streinu-Cercel.

Alexandru Rafila: „Ar trebui să ne igienizăm pe mâini după, chiar dacă poate părea ofensator”

Alexandru Rafila, membru în Comitetul executiv al OMS, susține că forma de salut cu cotul nu este periculoasă decât prin faptul că persoanele se apropie prea mult pentru a face acest gest și că ar fi bine să poarte mască.

„Despre salutul cu pumnul strâns, eu cred că este similar cu strângerea mâinii și ar trebui să ne igienizăm pe mâini după, chiar dacă poate părea ofensator”, a spus Alexandru Rafila.

„Să renunțăm la gesturile de prietenie și afecțiune pe care le facem. Spuneam și cu masca. Cred că omul nu s-a născut cu cravată la gât, de exemplu. Cu toate astea ne-am obișnuit cu cravata la gât. Mă uit și la pantofii cu cui, și cu astea ne-am obișnuit“, a precizat premierul Ludovic Orban.

OMS descurajează salutul cu cotul

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) descurajează salutul cu cotul, pe care îl autorizase inițial și care devenise un obicei printre șefii de stat, oamenii din showbiz, liderii protecției civile. La modă chiar și în rândul medicilor și al experților din Comitetul Tehnico-Științific italian, chemat să consilieze guvernul și toți italienii cu privire la comportamentul care trebuie abordat pentru a înfrunta epidemia, relatează cotidianul italian La Stampa, citat de Rador.

Dar salutul cu cotul este o greșeală, explică nimeni altul decât directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a folosit Twitter pentru a răspândi recomandarea.

„Când salutați oamenii, cel mai bine este să evitați să vă atingeți cu coatele, deoarece acest lucru vă face să vă aflați la mai puțin de un metru distanță unul de celălalt. Mie îmi place să pun o mână pe inimă pentru a saluta persoanele în aceste zile”, a scris directorul OMS, pe care, de fapt, în martie, fotografii l-au imortalizat cu cotul ridicat. În scopuri igienice, și nu din alt motiv, desigur.