Ce se întâmplă acum cu Mihai Budeanu, internat la ATI, din cauza COVID-19. Toată familia lui s-a infectat cu noul coronavirus

de: BZI.ro
08:39, 02 dec. 2020

Mihai Budeanu trece prin clipe dificile, după ce s-a infectat cu COVID-19 și a făcut o formă gravă. Cântărețul se află internat la ATI, însă starea lui de sănătate s-a îmbunătățit și va mutat de la Terapie Intensivă în salon, urmând să fie internat într-un centru medical de refacere, după ce starea lui va fi mai bună.

Din păcate, Mihai Budeanu a primit o veste proastă astăzi. Surse din apropierea familiei sale au declarat, pentru Playtech.ro, că și soția lui, Emilia, dar și cei doi copii ai lor au fost diagnosticați cu COVID-19.

‘Mihai e mai bine, dar tot în terapie intensivă. Zilele acestea o să fie mutat în salon. O să mai stea și acolo un timp, apoi îi vor duce la un centru de recuperare, încă nu a fost anunțat unde. Și Ema, dar și micuții lor au fost bolnavi, au avut coronavirus, mâine ies din izolare’, a precizat sursa.

Familia cântărețului a fost infectată cu o formă ușoară de COVID-19

Din fericire, aceștia au avut o formă ușoară de COVID-19 și nu au necesitat tratament. Emilia, soția lui Mihai, i-a trimis acestuia haine și mâncare la spital, potrivit sursei.

„Noroc că ei nu au avut mari probleme, au trecut cu bine. Ema a avut grijă ca lui Mihai să nu îi lipsească nimic, chiar dacă și ea a fost închisă în casă. I-a trimis prin cineva pachete cu mâncare și cu haine la spital, le-a preluat o asistentă medicală’.

‘Dragi prieteni, starea de sănătate a lui Mihai se îmbunătățește. Credem că perioada critică a trecut, după mai multe zile dificile în terapie intensivă. Urmează recuperarea’, au anunțat membrii trupei 3 Sud Est.

În urmă cu o săptămână, Mihai Budeanu a ajuns la spital, în stare gravă, după infectarea cu COVID-19. Inițial, artistul a fost internat la Spitalul Municipal din Mangalia, iar mai apoi transferat către Medgidia, deoarece unitatea spitalicească din Mangalia nu dispunea de toate condițiile necesare pentru a-l trata corespunzător.