Ce se face în Ajunul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții pe care nu trebuie să le ignori
Pe 29 august, credincioșii ortodocși prăznuiesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare foarte importantă, marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie, și totodată este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc. Există câteva tradiții care se respectă din cele mai vechi timpuri, în Ajunul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Tradiții care încă se țin în Ajunul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul
Din moși-strămoși s-au respectat anumite tradiții și obiceiuri legate de această mare sărbătoare. Încă din Ajunul sărbătorii, oamenii își limitau mare parte din activitățile zilnice pentru a se pregăti de sărbătoare.
În Ajun de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, mai exact când se înserează, nu se mai mătură și este interzis să tai și să mănânci fructe cu formă rotundă sau în formă de cruce. Acestea nu sunt reguli scrise de biserică, ci sunt mai degrabă superstiții, dar în multe zone din țară, ele încă se respectă.
În schimb, credincioșii se pregătesc cu sufletul pentru această mare sărbătoare, fac pachete dinainte de ziua de 29 august, pe care apoi le duc la biserică spre sfințire, și le împart celor nevoiași.
Un lucru foarte important este că încă din Ajunul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, credincioșii se pregătesc pentru postul negru. Este bine, pentru cine poate și cui îi permite starea de sănătate, să țină post negru în ziua de 29 august.
Există un motiv întemeiat pentru care credincioșii sunt încurajați să țină post în această zi mare. Astfel, ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată o prefigurare a vinerii Patimilor, și așa cum este recomandat postul în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine postul și în această zi.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din acest an bisericesc. Trebuie să știți că spre deosebire de anul civil care începe pe 1 ianuarie, cum bine cunoaște toată lumea, anul bisericesc are o altă dată de început.
Anul bisericesc începe la 1 septembrie, iar prima mare sărbătoare marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie este pe 8 septembrie, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și sub denumirea de Sfânta Maria Mică.