Ce salariu are poliţistul Marian Godină, după 16 ani de muncă: „Nu mă plâng”
Marian Godină, unul dintre cei mai cunoscuţi şi stimaţi poliţişti din România, a transmis public ce salariu are după foarte mulţi ani de muncă.
Funcţionarul din Poliţie susţine că în luna ianuarie a încasat 4.953 lei, în aceşti bani incluzându-se salariul de bază, orele lucrate în weekend, norma de hrava şi norma de echipament.
Poliţistul Marian Godină are un salariu de aproximativ 5.000 lei/ luna
Este bine cunoscut faptul că salariile poliţiştilor nu sunt extrem de mari. Acest lucru l-a confirmat şi poliţistul Marian Godină. Acesta a publicat pe blogul sau ca în luna ianuarie a încasat 4.953 lei, însă remunerarea diferă de la lună la luna.
”Pentru luna ianuarie, am încasat un salariu de 3689 de lei, din care 872 de lei îi reprezintă orele de weekend, adică bani pe care nu i-aș fi luat dacă nu aș fi lucrat sâmbăta și duminica. La suma de 3689 de lei s-a adăugat norma de hrană în valoare de 1002 lei și norma de echipament (care va fi tăiată) în valoare de 262 de lei. Deci 3689+1002+262=4953 de lei (total pe card)”, a transmis Marian Godină.
Ce salariu poate primi un poliţist fără vechime
Având în vedere că Marian Godină are 16 ani vechime în câmpul muncii, poliţistul susţine că lunar primeşte un salariu diferit în funcţie de orele lucrate în timpul weekend-ului sau sărbătorilor legale. De asemenea, acesta susţine că un poliţist debutant va lua maximum 3.500 lei dacă nu va lucra doar în timpul săptămânii.
„Pentru acuratețe, spre sfârșitul lunii ianuarie, de prin 22 ianuarie, cred, am intrat în concediu, astfel că salariul ar fi fost cu vreo 100-150 de lei mai mare pentru cele câteva zile în care am fost în concediu. Concediul l-am prins mai mult în luna februarie, deci în martie voi lua salariul mult mai mic. Ținând cont că am 15 ani vechime și gradul profesional de agent șef (4 trese) și ăsta e salariul meu, probabil că la început, fără vechime, vă veți apropia de vreo 3500 de lei salariu, dacă aveți norocul să lucrați și weekend-uri. Dacă veți lucra numai de luni până vineri, în jur de 3000 de lei”, a mai spus poliţistul Marian Godină.
Marian Godină, despre salariul său: „Nu mă plâng”
Cunoscutul poliţist susţine că nu este mulţumit de salariul său de aproximativ 5.000 lei, însă meseria pe care o practică este una din făcută din pasiune. Godină a făcut aceste precizări nu pentru a se plânge, ci doar pentru a arăta cu cât sunt remuneraţi cei din MAI.
„Explicații pentru cei care înțeleg că mă plâng: nu mă plâng, o să-mi dau demisia înainte de a începe să mă plâng. Din păcate, după 15 ani în poliţie, mulți polițiști nu prea mai au alte variante, de aceea sunt nevoiți să rămână deși nu sunt mulțumiți. Explicații pentru colegii care îmi vor spune că parcă eram mulțumit de salariu când ei au protestat: nu am zis nicio clipă că avem salarii mari, nici eu nu eram mulțumit de salariu, dar la vremea aia, în plină pandemie, am considerat total inoportun momentul ales pentru proteste. Încă am aceeași părere, că la acea vreme nu aș fi protestat”, a menţionat pe blogul sau Marian Godină.
Poliţistul Marian Godină în finalul declaraţiei sale i-a întrebat pe cei care sunt tineri dacă îşi doresc să facă parte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru acest salariu.
„Am să închei cu o întrebare: presupunând că ești un tânăr deștept, cu aspirații mari în viață, cu potențial, amabil, cuminte și onest, ți-ai dori să devii polițist pentru acest salariu?”, a conchis Marian Godină.
Polițistul Marian Godină deși nu are un salariu foarte mare continuă să-și desfășoare activitatea într-o manieră deosebită. De asemenea, se consideră un om muncitor și norocos, mai ales că va deveni tată pentru prima oară.