Ce pot face ieșenii cu produsele medicamentoase neutilizate sau expirate

de: Redacția BZI
02:00, 13 sept. 2022

În perioada 16-18 septembrie 2022, Colegiul Farmaciștilor din România – Filiala Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al altor parteneri instituționali, organizează o campanie de colectare corespunzătoare a medicamentelor rămase neutilizate și/sau expirate ce provin de la populație. Acțiunea se desfășoară sub sloganul „Medicamentele expirate sunt deșeuri periculoase. Fii responsabil, colectează corespunzător!”

Cantitatea de produse medicamentoase neutilizate/expirate a crescut, în ultima perioadă, din cauza pandemiei de COVID-19 și a faptului că procesul de colectare și distrugere în condiții de siguranță a medicamentelor expirate/nefolosite este incomplet reglementat legislativ. Colectarea sau distrugerea în mod necorespunzător a acestora afectează atât mediul înconjurător, cât și sănătatea oamenilor.

Unde vor fi amenajate centrele de colectare a medicamentelor

Farmaciștii ieșeni își propun să informeze și să educe populația în ceea ce privește păstrarea unui mediu curat și sănătos, să contribuie la protejarea sănătății și siguranței publice, precum și la minimizarea generării de deșeuri. Farmaciștii ieșeni vor asigura colectarea conformă și în siguranță a medicamentelor expirate și/sau neutilizate aduse de cetățeni, eliminând riscul ca o astfel de activitate să dăuneze mediului sau sănătății.

Primăria Municipiului Iași va asigura amenajarea punctelor de colectare, iar Demeco se va ocupa de preluarea și distrugerea, în mod gratuit, a deșeurilor medicamentoase colectate de la cetățeni.

Pentru eliminarea sigură şi responsabilă a medicamentelor ieșenii trebuie să urmeze o serie de pași. Mai întâi, trebuie să identifice medicamentele care trebuie aruncate din cauză că au expirat, că nu mai au nevoie de ele, că și-au schimbat aspectul (culoarea sau consistența) sau că nu mai au înscrise pe ambalaj termenul de valabilitate ori nu mai este lizibil. Mai apoi, aceștia trebuie să înlăture toate detaliile personale de pe medicamente, în cazul în care există prescripții personalizate. Odată adunate toate medicamentele, ieșenii pot să vină cu ele la centrele de colectare amenajate în următoarele zone: Centrul de Cartier Nicolina – str. Petre Ţuţea, nr. 2, Centrul de Cartier Frumoasa – bd. Poitiers, nr. 20 – 22, Centrul de Cartier Tătărași – str. Vasile Lupu, nr. 82, Centrul de Cartier Alexandru cel Bun – str. Tabacului, nr. 1B, Centrul de Cartier Păcurari – șos. Păcurari, nr. 34,  bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (zona pietonală), Tudor Vladimirescu – zona Căminului T17 – bd. Tudor Vladimirescu, nr. 111, Bucium – zona Centrului Medical Arcadia – șos. Bucium, nr. 54, Copou – vizavi de Parcul Copou, Gară – Piața Gării și Podu Roș – zona 1001 Articole.

Ce determină colectarea sau distrugerea în mod necorespunzător a produselor medicamentoase neutilizate sau expirate

Ieșenii trebuie să știe că nu sunt colectate medicamentele toxice, stupefiante (medicamente eliberate pe formulare verzi sau galbene) și citostatice!

Creșterea constantă a utilizării de produse farmaceutice, determinată atât de dezvoltarea unor medicamente noi, cât și de îmbătrânirea populației, este direct proporțională cu cantitatea de deșeuri farmaceutice generate. Pe de altă parte, colectarea sau distrugerea necorespunzătoare a produselor medicamentoase prezintă riscuri majore atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru sănătatea oamenilor, printre care contaminarea apei potabile, eliberarea de poluanți toxici în aer, distrugerea bacteriilor necesare pentru tratarea apelor uzate, periclitarea vieții acvatice și, nu în ultimul rând, pericolul pentru sănătatea personală.

Se dorește ca prin această campanie să se aducă în comunitate informații cu privire la necesitatea colectării responsabile a medicamentelor, să se educe populația cu privire la riscurile asociate aruncării întâmplătoare a produselor farmaceutice expirate și, nu în ultimul rând, să se atragă atenția autorităților asupra necesității elaborării și implementării unor mecanisme legislative coerente și clare privind deșeurile medicamentoase provenite din comunitate.

Inițiatorul campaniei de colectare a produselor medicamentoase neutilizate sau expirate este Colegiul Farmaciștilor din România – Filiala Iași, iar parteneri sunt Primăria Municipiului Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Salubris SA, Poliția Locală Iași, ApaVital SA, Demeco și Wink.