Ce pensie primește Saveta Bogdan după recalculare! “Cu ce mai cânt…”

de: Cezar Bulgaru
14:27, 05 nov. 2024

S-a aflat ce pensie primește Saveta Bogdan după recalculare. Artista, în vârstă de 78 de ani, rămâne activă pe scenă, continuându-și pasiunea pentru muzică, deși a ieșit la pensie de ani buni. După o carieră de decenii, artista a vorbit deschis despre valoarea pensiei pe care o primește.

Dezvăluirea vine în contextul recalculării pensiilor, un proces care a generat nemulțumire în rândul multor pensionari din România.

Ce pensie primește Saveta Bogdan după recalculare

În urmă cu doi ani, Saveta Bogdan dezvăluia că primea o pensie de 1.200 de lei. Între timp, situația s-a îmbunătățit, iar artista beneficiază acum de o indemnizație de 3.000 de lei. Departe de a se plânge, cântăreața afirmă că reușește să se descurce bine, mai ales că încă susține spectacole și continuă să-și încânte fanii pe scenă.

„Sunt bine, sunt sănătoasă, cânt, îmi văd de treaba mea. Am o pensie, dragii mei, să știți că sunt bine și sănătoasă. Nu am o pensie de 100 de milioane, dar am o pensie acolo de 30, mă descurc. Și cu ce mai cânt, mă descurc. Nici să mă mărit să mă aflu în treabă”, a declarat Saveta Bogdan într-o emisiune televizată, potrivit Spynews.ro.

Saveta Bogdan a fost jefuită de un taximetrist

Saveta Bogdan, cunoscuta interpretă de muzică populară, a apelat la instanță după ce un șofer de taxi i-ar fi sustras telefonul mobil. Incidentul s-a petrecut chiar înainte ca artista să plece în Statele Unite, unde urma să-și viziteze fiica. În prezent, Saveta Bogdan este hotărâtă să obțină justiție și să-și recupereze bunul.

„Eu abia cumpărasem telefonul ăla, mai am de plată la el până în noiembrie, la anul. Mergeam la o emisiune, eram în taxi, mi-am pus telefonul la încărcat în mașină, la el. Când să cobor, eram jumate în taxi, jumate afară când i-am zis să-mi dea telefonul. A fugit deodată, era să cad și eu pe acolo. Nu a răspuns la telefon deloc, nu a mai zis nimic. Acum sunt în judecată cu el, la Tribunal. Eu i-am luat numărul mașinii, fetele au și filmat tot. 9…) Acum sunt în proces cu el, să vedem ce voi câștiga”, a povestit interpreta de muzică populară, conform Cancan.ro.

Saveta Bogdan este o interpretă de muzică populară românească, recunoscută pentru contribuția sa la promovarea și păstrarea folclorului românesc autentic. Născută la 21 ianuarie 1946, Saveta Bogdan și-a construit o carieră de succes în muzica tradițională, devenind una dintre figurile emblematice ale genului, cu o carieră ce se întinde pe mai multe decenii.

De-a lungul timpului, ea a devenit cunoscută pentru vocea sa distinctivă și pentru repertoriul bogat, inspirat din folclorul transilvănean și din tradițiile populare din zona Clujului, de unde provine. Saveta Bogdan a susținut numeroase spectacole atât în România, cât și în comunitățile românești din străinătate, rămânând activă pe scenă chiar și la o vârstă înaintată.

Cu toate că în urmă cu doi ani pensia acesteia era una mică, după recalculare Saveta Bogdan se declară mulțumită de banii pe care îi primește.