Ce obligații au părinții dacă merg cu copilul în mașină. Noua lege este clară

Puțini sunt cei care știu ce obligații au părinții dacă merg cu copilul în mașină. Legea din România stabilește că un copil poate călători pe locul din față al mașinii după vârsta de 12 ani, dar în anumite condiții. Regula se schimbă dacă vine vorba de copiii mici. Noua lege este clară.

Ce obligații au părinții dacă merg cu copilul în mașină

Toate mașinile sunt prevăzute cu un număr limitat de locuri, iar legea prevede că fiecare pasager e obligat să poarte centura de siguranță, chiar dacă stă în spate. Cu toate acestea, puțini pasageri respectă regula. Când vine vorba de copii, regulile sunt clare.

Un copil poate călători pe locul din față al mașinii după vârsta de 12 ani. Însă trebuie să aibă înălțimea de cel puțin 1.50 metri. În plus, centura de siguranță trebuie ajustată în funcție de greutatea și înălțimea sa. Aceasta nu trebuie să treacă peste gât sau gură.

Legea stabilește clar că un copil mic poate fi transportat doar într-un scaun adaptat pentru mașină. Acesta va fi așezat pe bancheta din spate și prins în dispozitive speciale de siguranță. De asemenea, cel mic va fi asigurat, pe tot parcursul drumului, cu centura de siguranță. Chiar dacă se află pe bancheta din spate, părinții sunt obligați să pună copilul într-un scaun special.

Părinții nu au voie să țină copilul în brațe atunci când călătoresc cu mașina. În cazul nerespectării prevederilor Codului Rutier cu privire la transportarea minorilor cu automobilul șoferii pot fi amendați. Autoritățile au stabilit sancțiuni cuprinse între 660 și 825 de lei pentru încălcarea acestor legi. În plus, șoferul va primi și 3 puncte de penalizare.

Legi mai stricte pentru părinți

O nouă lege care îi vizează pe părinți a inttrat în vigoare. Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care vizează definirea noţiunii de „înstrăinare părintească” şi care stabilește modalităţile prin care ea poate fi constatată.

Înstrăinarea părintească este definită ca o formă de abuz psihologic prin care unul dintre părinţi intenţionat sau cu bună ştiinţă, creează, acceptă sau utilizează situaţii în care copilul începe să manifeste reticenţă sau ostilitate nejustificată sau disproporţionată faţă de unul dintre părinţi. Nicio persoană nu poate împiedica relaţiile personale ale unui copil cu bunicii, fraţii, surorile sau alte persoane cu care a avut o legătură familială, cu excepţia cazurilor în care instanţa decide că există motive serioase care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

În situaţia în care există divergenţe între părinţi cu privire la modul în care să se desfăşoare contactele personale ale copilului, instanţa va stabili un program pe baza vârstei copilului, a nevoilor sale de îngrijire şi educaţie, a intensităţii legăturii afective cu părintele la care nu locuieşte, comportamentului acestuia, existenţei unui caz de înstrăinare părintească şi a altor aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În situaţia în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin încălcarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte, sau refuză să respecte măsurile dispuse, serviciul public de asistenţă socială și, dacă este cazul, direcţiile generale de asistenţă socială și protecţia copilului, la cererea oricăruia dintre părinţi, pot dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pe o perioadă de până la 6 luni. Această monitorizare poate fi însoţită de o cerere adresată instanţei de tutelă pentru a suplini acordul părintelui care se opune sau, după caz, pentru modificarea măsurilor referitoare la copil.