Ce mașină conduce, de fapt, Nicoleta Luciu! Lumea din Miercurea Ciuc o arată cu degetul 

de: Cezar Bulgaru
09:48, 08 dec. 2022

Nicoleta Luciu a dispărut de ani buni din lumina reflectoarelor și a ales să se preocupe de creșterea celor patru copii pe care îi are împreună cu Zsolt Csergo.  Fosta asistentă TV a acordat un interviu și a vorbit despre cum este viața de mămică acum.

De ani buni, după venirea pe lume a tripleților, Nicoleta Luciu s-a retras în Miercurea Ciuc și s-a preocupat de micuți,

Nicoleta Luciu, despre viața de mamă a patru copii

De ani buni, după venirea pe lume a tripleților, Nicoleta Luciu s-a retras în Miercurea Ciuc și s-a preocupat de micuți, renunțând la popularitate. Acum, la ani buni după ce a ales să nu mai apară pe sticlă, Nicoleta Luciu a vorbit despre Zsolt, Karol, Kim și Kevin.

Ea a povestit că fiul cel mare are 13 ani, iar tripleții sunt și ei la școală. Bruneta a dezvăluit că este foarte atentă cu programul celor mici, încât să meargă la școală și să aibă mereu activități extracuriculare.

“Cel mare are 13 ani și e clasa a VIII-a. Acum din vorbe și din fapte trebuie să înțeleagă. Dacă nu fac ce trebuie, le tai de unde îi doare cel mai tare, din plăcerile pe care le au. Că nu ai ce să le faci. Aici copiii cresc ca pe vremea noastră, au o copilărie asemănătoare. Fac sport, limbi străine, stau afară, merg pe biciclete. Sâmbăta, duminica îi ducem la călărie sau la cățărat.

Dacă unul dintre tripleți e bolnav acasă, ceilalți nu au chef de nimic. Din instinct se duc în clasă la cel ce stă acasă. Nu-s în aceeași clasă, fiecare trebuie să se descurce singur, nu poți să-i faci să fie dependenți unul de altul, poate unul vrea în China, altul, în America. Ce fac dacă vreunul prinde vreun job, trebuie să-l ia și pe celălalt?!

Nu există pauză în care să nu se caute în școală. E o legătură foarte strânsă între ei. La mine nicio zi nu seamănă cu alta, fiecare are toanele lui, cheful lui, problemele lui. Nu-ți imagina și că nu se ceartă. De multe ori, mărul discordiei e fata, iar ei își iau pedepsele.”, a povestit Nicoleta Luciu.

Ce mașină conduce, de fapt, Nicoleta Luciu

Interpreta exoticei Soraya din telenovela „Iubire și Onoare“ pare să aibă o afinitate pentru mașinile mari, căci după ce a condus zilnic un Mitsubishi Outlander, de care mărturisea că a fost încântată pentru că era practic și îi conferea siguranță în trafic atât ei, cât și fiului ei, Zsolt Junior, acum, Nicoleta Luciu conduce un Audi Q7, model 2018 – 2019. Mașina este 4×4 și costă peste 50.000 de euro, după cum aminteam.

„Îmi place noul meu Mitsubishi Outlander alb pentru că este foarte spațios și confortabil, se încălzește foarte repede, este ușor de condus și de parcat, ceea ce contează foarte mult mai ales că petrec ore bune la volan. Sunt îndrăgostită de el, îmi place să-l conduc și e cel mai bun partener la cumpărături. În timp ce conduc îmi place să cant melodiile de la radio sau piese românești mai vechi“, povestea vedeta despre fosta mașină.