Ce manifestări vor avea loc la Iași cu ocazia Zilei Imnului Național al României
Ziua Imnului Național al României va fi marcată la Iași printr-o ceremonie militară, religioasă și artistică organizată în data de 29 iulie, în Piața Tricolorului (Strada Anastasie Panu nr. 60), de la ora 10.00.
”Invităm toți ieșenii la o serie de manifestări pregătite pentru a marca Ziua Imnului Național. Ceremonia militară și religioasă va fi urmată de un program artistic susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Iași și Corul Marii Uniri al Ateneului Iași. Manifestările vor continua cu o paradă la care vor participa militari de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Centrul Militar Zonal Iași și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Așteptăm cât mai mulți ieșeni la aceste manifestări pentru a cânta împreună Imnul Național al României și pentru a aduce un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor noastre și pentru libertatea poporului român”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.
Ceremonia se va încheia cu defilarea a peste 70 de militari și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne pe strada Anastasie Panu.