Ce înseamnă preoția? Părintele Calistrat Chifan: „Adeseori te duci prin noroi și împărtășești o bătrână pe degeaba, că de asta te-ai făcut preot” – VIDEO
Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a discutat în emisiunea BZI LIVE despre esența preoției. Iată ce înseamnă preoția cu adevărat.
Preotul este un creștin hirotonit pentru slujirea unei obști creștine, în special prin vestirea a ceea ce toți credincioșii numesc „Cuvântul lui Dumnezeu”. Totodată, preotul se ocupă de prezidarea și administrarea tainelor Bisericii, fiind și reprezentantul obștii al cărei șef este.
Preoția este o meserie în care este nevoie de chemare divină, fiindcă preotul este un pilon important în viață creștină. El trebuie să aline durerile oamenilor și să participe la bucuriile lor.
Ce înseamnă preoția? Părintele Calistrat Chifan: „Nu-i meserie, de abia preoția te dărâmă”
Părintele Calistrat Chifan ne spune că preoția nu este o meserie ușoară, din cauza eșecurilor văzute în societate, a nematurităților duhovnicești, spirituale, sufletești și raționale. A fi preot nu înseamnă a număra bani, ci a merge, deseori, prin noroi pentru a spovedi o bătrână pe degeaba sau pentru a spovedi un bolnav pe degeaba. Aceasta este esența preoției.
„În orice facultate și dacă mergem la Automatică și Calculatoare găsim mai mulți băieți serioși, poate, ca în Teologie. De ce? Că acolo reperul e matematica, softarea și creierul, în Facultatea de Teologie poți să spui că a venit aici că preoția e bună și se fac bani și că-i meserie ușoară. Nu-i meserie, de abia preoția te dărâmă și ca drept dovadă eșecurile pe care noi le vedem adeseori în societate sunt tocmai nematuritățile astea duhovnicești, spirituale, sufletești și raționale, în care tu când te-ai văzut cu epitrafirul în gât ai crezut că o să fii de acum ca la trezorier, pe undeva o să pice monede și tu le numeri, nu-i chiar așa. Adeseori te duci prin noroi și împărtășești o bătrână pe degeaba, că de asta te-ai făcut preot, spovedești un bolnav pe degeaba, că de asta te-ai făcut preot.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.
Părintele Calistrat Chifan: „Nu mare mi-a fost mirarea, ca la următorul post, aproape tot satul ăla să îl am la spovedit”
Părintele Calistrat a povestitit o întâmplare, pe care a trăit-o pe vremea când abia devenise preot. O femeie l-a rugat să vină să o îngroape pe mama sa care murise, fiindcă preotul din satul respectiv era bolnav și se afla în spital. Duhovnicul nu a stat pe gânduri și a însoțit-o pe femeie într-un sat de pe lângă Iași, pentru a o îngropa pe mama acesteia. Ajuns acolo, părintele Calistrat i-a citit bătrânei toate cele trebuincioase și, în scurt timp, curtea care era goală, s-a umplut de oameni, pentru a asculta slujba pe care o ținea el. Nu mare i-a fost mirarea părintelui, ca la următorul post, aproape toți oamenii din sat să vină la mănăstirea la care slujea el, pentru a-i spovedi.
„Îmi amintesc o fază, ca să vedeți cum lucrează Dumnezeu, nu eu. Eram tânăr și vine o femeie dintr-un sat de pe lângă Iași și spune: „Părinte, preotul din parohia mea e bolnav la spital și nu vine nimeni să o îngroape pe mama. Stă de trei zile pe masă, nu vreți să veniți să o îngropați?” -„Ba da”. Mi-am făcut rapid Liturghia și am ajuns într-un sat, pe aici cum ieși din Iași și am ajuns la o căsuță dată cu albastru. Și intru în ogradă, tot felul de băbuțe. Și intru în casă, acolo o mână de babă, ca o coajă de nucă, galbenă ca ceara, dacă avea un metru jumate, într-un sicriu simpatic. Și întreb: „Putem începe înmormântarea?” M-am dat la citit toți stâlpii, vreo 24, toți care sunt pe acolo pe la morți. Cum s-au înștiințat din unul în altul nu-mi dau seama și s-a strâns tot satul, cu mic, cu mare s-a umplut ograda aia de oameni, să vadă un popă, care i-a citit la un mort două ceasuri, ceea ce ei nu văzuse niciodată. Nu mare mi-a fost mirarea, ca la următorul post, aproape tot satul ăla să îl am la spovedit.”, a mai spus părintele Calistrat Chifan.