Ce înseamnă când visezi prune. Interpretarea visului
Știi ce înseamnă când visezi prune? Dacă nu, o să afli în cele ce urmează. În general visele cu prune prevestesc evenimente favorabile ție, însă, în funcție de culoarea acestor fructe, interpretarea acestui vis are foarte multe înțelesuri.
Interpretarea viselor a fost una dintre activitățile care i-a interesat dar și intrigat pe oameni încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre, există chiar o știință care se ocupa cu studiul viselor, respectiv onirologia. Potrivit specialiștilor care se ocupă de acest domeniu, de cele mai multe ori visul este un semn pe care vrea să ni-l transmită sufletul.
Ce înseamnă când visezi prune
Interpretarea viselor în care mănânci prune sugerează de cele mai multe ori vigoare în muncă, sănătate, vitalitate și poftă de viață. Însă lucrurile se schimbă în funcție de ipostazele în care apar aceste fructe în visele noastre.
Dacă visezi că mănânci prune coapte înseamnă noroc, câștiguri materiale. De asemenea este un semn că în realitate vei obține ceea ce dorești pe timp scurt, arată mici victorii în afacerile mărunte. Unii specialiști spun că vei primi o moștenire sau o să recuperezi niște bani pe care i-ai împrumutat anumitor persoane. Pe lângă câștigurile financiare, mai pot apărea la orizont și câștiguri sentimentale.
Totodată, a visa că mănânci prune denotă o ambiție și o tenacitate de invidiat. În unele cazuri prunele mai simbolizează și roadele strânse după o muncă îndelungată, așadar a mânca prune poate să fie un semn că în realitate o să ai o viață liniștită și lipsita de griji, cămara o să iți fie plină, scapi de datorii și sănătatea este la cote maxime. Un alt vis care semnifica prosperitate, belșug și sănătate este cel în care apar struguri. Însă, și aici, interpretarea diferă în funcție de culoare, formă și gust.
Dacă visezi că prunele pe care le mănânci sunt zemoase este foarte posibil ca în scurt timp să primești vești bune care te vor umple de bucurie, este un semn de veselie și trai ușor. De asemenea poate însemna avansare, promovare la locul de muncă.
Tradiția populară spune că atunci când visezi că mănânci prune suculente înseamnă împlinirea unei dorințe sau a unei pasiuni, este posibil să ai unele gânduri ascunse, dorințe tainice pe care nu ai avut până acum ocazia să ți le împlinești, tocmai de aceea visul te anunță că este posibil în scurtă vreme să iți vezi dorința sau pasiunea devenind realitate.
Dacă visezi că mănânci prune deși nu este sezonul lor înseamnă că vei suferi o decepție în dragoste în viitorul apropiat sau unele probleme în afaceri. La fel, dezamăgiri o să ai și în cazul în care visezi prune la conservă.
Dacă visezi că mănânci prune și este toamna târziu atunci semnifică faptul că în sfârșit, după îndelungi așteptări, s-ar putea să ai norocul de a câștiga ușor niște bani sau altceva. Semnifică un lucru sosit cu întârziere. Poate să fie vorba de un câștig întâmplător sau de o altă bucurie sau împlinire sentimentală.
De te vei visezi culegând prune coapte, evenimente bune te asteapa în viitor. În schimb, dacă prunele sunt necoapte, adică verzi, și pe crengile copacului sunt așezate ciori, te așteaptă insuccese, necazuri. Culesul de prune din pom mai înseamnă şi faptul că ai doriţe pentru lux sau de avansare la serviciu.
În alte cazuri visul care implică prune semnifică într-un fel starea în care te găsești, e un fel de oglindire a propriei personalități la un moment dat. Poate fi un semnal de alarmă în ceea ce privește mândria ta, comportamentul pe care îl ai față de cei din jurul tău.
Prune în vis – semnificații generale
societate bună, mândrie;
– a lua din pom- parvenire, dorință de a se ridica prin lux;
– având- zile liniștite și pline;
– culegând- dorință de înălțare;
– mâncând- boală;
– uscate- plictiseală;
– văzând multe- liniște în casă.
Acum că ai aflat ce înseamnă când visezi prune, iți vă fi mult mai ușor să înțelegi ce vrea subconștientul să iți transmită.