Ce înseamnă când visezi că ești gravidă. Semnificația viselor despre sarcină

de: Radu Vasiluta
13:49, 10 aug. 2020

Ce înseamnă când visezi că ești gravidă. Un vis cu privire la sarcină simbolizează lucruri care au legătură cu dezvoltarea personală. La modul general, ar putea fi vorba de o schimbare pozitivă în viața personală sau în carieră. Totodată, un astfel de vis poate avea legătură cu o teamă de necunoscut.

Originea cuvântului vis ne-ar putea duce cu gândul la locuri întunecate ale sufletului. Cu toate acestea, multe vise transmit de fapt un mesaj pozitiv. Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, considera că visele ne ajută să intrăm în subconștient. Iar aici am putea primi răspunsuri la diverse situații necunoscute. Însă foarte multă lume crede că interpretarea viselor este subiectivă. Și totuși, analizarea unui vis poate fi extrem de importanta în viața multor oameni. Astfel, putem obține răspunsuri la întrebări la care mintea conștienta nu are un răspuns.

Anumite vise și acțiuni din vis sunt foarte încărcate de semnificații. Foartă lume, de exemplu, încearcă să înțeleagă ce înseamnă când visezi șerpi. Un alt vis încărcat de sensuri și interpretări este și cel cu privire la sarcină. În cazul unui astfel de vis, pentru o corectă interpretare, este necesar să ții cont de mai multe detalii din vis. Așadar, trebuie să îți amintești cât mai multe dintre ele.

Ce înseamnă când visezi că ești gravidă

Când o persoană visează că este însărcinată, o primă semnificație ar face referire la o schimbare. Sarcina din vis poate însemna o dezvoltare a vieții fie în plan personal, fie profesionale. Și totuși este vorba de un aspect pe care încă nu ești pregătită să îl faci cunoscut celor din jurul tău. De asemenea, dacă visezi că ești gravidă, acest lucru poate însemna și o teamă de noi responsabilități.

Dacă o femeie gravidă are un astfel de vis, sarcina din vis dezvăluie anumite temeri legate de sarcina din viață reală. Faptul că visezi că ești gravidă semnifică anumite aspecte din viața ta care cresc și se dezvoltă. Exact la fel se întâmplă și cu o sarcină care crește și se dezvoltă. Totodată, sarcina mai poate însemna și nașterea unei idei noi ori a unui nou proiect. Mai mult, dacă în viață de zi cu zi încerci să rămâi însărcinată, sarcina din vis poate fi dorința împlinită. Iar în cazul în care nu vrei să rămâi însărcinată, visul poate simboliza teama de noi responsabilități.

Atunci când te afli în primul trimestru de sarcină, în visele tale apar creaturi mici, animăluțe sau flori. Din cel de-al doilea trimestru, visele încep să reflecte anumite temeri legate despre a fi o mama bună. Sau mai semnifică unele îngrijorări legate de posibile complicații care ar putea apărea la naștere. Odată cu cel de-al treilea trimestru, în vise ar putea apărea chiar mama ta. Mai mult, pe măsură ce corpul se schimbă și ia proporții, poți visa balene, elefanți, dinozauri și alte animale mari.

Semnificația avortului din vis

Atunci când visezi că faci un avort poate însemna că te autosabotezi, îți blochezi singură dezvoltarea. Această ezitare ar putea fi din cauza fricii sau a presiunii la care ești supusă. De asemenea, poate fi vorba de unele conflicte personale ori niște obligații morale de a urma o anumită cale.

Un astfel de vis poate fi, de asemenea, și o reflexie a unui avort pe care l-ai avut în viața reală. Iar în acest fel te poate ajuta să te vindeci de trauma suferită ori să înveți să te accepți așa cum ești. Nu în ultimul rând, avortul din vis poate fi și un semnal de alarmă pentru a avea grijă de sănătatea ta.

Se mai poate întâmpla să visezi o altă persoană care a făcut un avort. În acest caz, înseamnă că relația ta cu persoana respectivă nu evoluează așa cum ar trebui. Dacă este vorba de o persoană pe care nu o cunoști, semnificația visului este legată de ceea ce crezi te despre avort. Mai mult, moartea survenită în urma avortului poate semnifica modul greșit în care abordezi o problemă.

Ce înseamnă când naști în vis

Atunci când visezi că naști ori vezi altă persoană născând înseamnă că dai naștere unei idei noi. Acest lucru poate reprezenta și o nouă atitudine a ta sau un nou început. Un astfel de vis poate simboliza și mesajul copilului din tine că trebuie să te dezvolți. Acest fapt mai poate reprezenta dorințele ori anxietățile de a da naștere sau anticiparea unui un astfel de eveniment.

Dacă visezi că naști gemeni, poate fi vorba de anumite idei pe care le ai dar care se bat cap în cap. dacă naști cvadrupleti, înseamnă că treci printr-o transformare pozitivă care te împlinește. Totodată, o naștere prematură poate însemna că te-ai implicat mult prea devreme într-un proiect. Astfel, e un semn că te simți nepregătită pentru un nou mediu.

Când visezi că dai naștere unui monstru face trimitere la energia ta creativă interioară. Astfel, aceasta este pe cale să înflorească și să se manifeste. Cel mai probabil, pănă atunci, ai avut unele ezitări pentru a elibera „monstrul”. Sau poate că ți-a fost frică de ce vor zice ceilalți ori de faptul că nu-ți vor accepta ideile.

De asemenea, dacă în vis mama moare la naștere, aceasta semnifică transformarea. Este moartea unui lucru și începutul altuia. În acest caz, poate că trebuie să faci schimbări în viața ta ori să renunți la unele obiceiuri vechi. Iar în cazul în care visezi că bebelușul moare la naștere înseamnă că ai probleme în a rămâne însărcinată. Totodată mai poate semnifica chiar frica ta legată de o eventuală sarcină.

Legat de ce înseamnă când visezi că ești gravidă mai pot apărea și alte aspecte. Un bebeluș născut mort poate însemna și pierderea inocenței. De asemenea, semnifică și oprirea neașteptată a unui proiect. Iar visul că iubita/soția ta poartă în pântece copilul altui bărbat înseamnă deteriorarea relației. Jumătatea ta începe să se îndepărteze de ține, iar voi doi nu mai aveți scopuri comune.