Ce i-a ascuns Gabriela Cristea soțului ei. Tavi Clonda a fost șocat când a aflat: „Nu mi-ai spus asta, bravo!”

de: BZI.ro
23:21, 18 oct. 2022

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din România. Cei doi sunt foarte fericiți împreună și au două fetițe de care se bucură în fiecare zi. Se înțeleg bine și niciodată nu s-au despărțit, dar se pare că tot mai au secrete unul față de celălalt.

Gabriela Cristea ajungea în 2015 din nou la Starea Civilă, alături de Tavi Clonda, oficializându-și relația. După numai un an, familia lor s-a mărit, odată cu venirea pe lume a Victoriei. A urmat apoi Iris, mezina familiei, însă cei doi nu spun nu și unui al treilea copil. În prezent, Gabriela și Tavi sunt preocupați de creșterea și educarea copiilor lor, dar încearcă să își facă timp și pentru ei.

Ce nu i-a spus Gabriela până acum lui Tavi

Gabriela Cristea a revăzut în urmă cu câteva zile un loc special, în care a fost și în trecut. Vedeta a mărturisit abia atunci ce o leagă de el, spre uimirea soțului ei, care a rămas mut de uimire când a aflat ce s-a întâmplat acolo de fapt.

Mai exact, în excursia lor din Istanbul, Gabriela a vizitat un loc special, despre care spune că este făcător de minuni dacă îți pui o dorință. Vedeta spune că doar în acel loc s-a rugat să aibă copii, iar acum are două fetițe frumoase.

„Ultima oară când am fost la Istanbul, e un loc care este făcător de minuni, unde îți pui o dorință. Aici m-am rugat să am copii, e singurul loc în care m-am rugat să am copii”, a povestit vedeta într-un vlog.

„Nu cred că mi-ai spus asta până acum. Bravo, iubire! Nici nu mi-ai zis chestia asta!”, a completat cântărețul.

Gabriela a mărturisit că această întâmplare a fost una intimă pentru ea, pe care a decis să o păstreze drept secret. Nu a vorbit despre cele întâmplate, pentru că nu știa cum vor evolua lucrurile.

Gabriela și Tavi și-au proiectat singuri casa

Gabriela Cristea a declarat într-un interviu că se simte împlinită că are casa visurilor. Cu toate astea, Tavi Clonda a declarat că locuința lor este greu de întreținut, având în vedere că este foarte mare. Cei doi soți și-au proiectat singuri casa, fiind mulțumiți de locuința lor.

„Când am proiectat casa, țin minte și acum, am desenat-o mai întâi pe pământ. Când am intrat noi dintr-o cameră în alta, pe pământ, nu ziceam că e așa mare. Apoi am ridicat-o la roșu, apoi la alb, se cam restrângea spațiul. Noi doi suntem la fel. De obicei într-o relație, unul e contabilul, unul e visătorul. Amândoi suntem doi artiști, doi visători și niciunul nu a zis că e prea mare sau prea mică. De asta a ieșit atât de mare, dar mie nu îmi pare rău, nici Gabrielei nu îi pare rău. Dar este foarte greu de întreținut, avem nevoie de ajutor”, a povestit Tavi Clonda.