Ce face în prezent Adrian Cristea. Fostul iubit al Biancai Drăgușanu s-a lăsat de fotbal
Adrian Cristea și Bianca Drăgușanu au format unul din cele mai “vânate” cupluri din showbiz-ul românesc. În prezent, “Prințul” s-a lăsat de fotbal și a intrat într-un con de umbră. Înainte de a ieși din lumina reflectoarelor, fotbalistul era prezent mereu în cluburile de fițe și se bucura de atenția presei.
Pentru o bună perioadă de timp a fost preocupat cu afacerea proprie, fabricarea costumelor bărbătești, însă bussines-ul nu a fost pe măsura așteptărilor, iar în câteva luni, a dat faliment.
„Sunt bine, sănătos, am ieșit din lumea mondenă și m-am liniștit. Nici nu am mai urmărit showbizul autohton. M-am retras și sunt liniștit. Ca și în cariera sportivă, fac totul din pasiune.
Dacă faci din pasiune, din dragoste pentru ce faci, zic eu că ies lucruri foarte frumoase. Mă concentrez pe această afacere”, a declarat Adrian Cristea.
Adrian Cristea nu stă foarte bine la capitolul financiar
Mai multe persoane din anturajul fostului fotbalist au declarat că acesta nu are un job stabil în prezent și că singura lui sursă de venit o reprezintă pariurile sportive.
„Face bani din pariuri, joacă foarte mult. Din asta se întreține. Însă, nu câștigă mereu, motiv pentru care este mereu la limită cu banii.
Își petrece destul de mult timp cu fiica lui, Rania, de care este foarte apropiat.
Nu este mulțumit deloc de statutul său financiar și profesional. Mai ține legătura cu câțiva colegi din fotbal, printre care se numără și Adrian Mutu, dar nu a reușit să prindă vreun post în staff-ul vreunei echipe”, au declarat surse din anturajul fostului dinamovist.
“Prințul” a avut o relație cu Bianca Drăgușanu
Adrian Cristea și Bianca Drăgușanu au format un cuplu extrem urmărit de presa de cancan. Adrian Cristea și Bianca Drăgușanu au format o relație de mai bine de patru ani, și deși se credea că vor ajunge în fața altarului, fosta asistentă a decis să pună punct relației și și-a îndreptat atenția către Victor Slav, cu care s-a căsătorit în 2012.
Bianca Drăgușanu a declarat că relația cu Adrian Cristea a fost o experineță de viață, care a învățat-o să se pună întotdeauna pe primul loc.
„Am avut vreo 5-6 ani de relație cu Adrian, în acel moment a fost ce trebuie. Am învățat să fiu mai egoistă, să mă iubesc mai mult, prima oară să te pui pe tine, așa era el, nu îi păsa nimic din ce se întâmpla în jurul lui.
A fost o experiență a vieții mele, nu îmi aduc aminte cu regret, a fost frumos la vremea aceea.” a declarat Bianca Drăgușanu.
Cine este Adrian Cristea
Adrian Cristea s-a născut pe 30 noiembrie 1983, la Iași. Adrian Cristea a început fotbalul în orașul natal fiind promovat în prima echipă a Politehnicii în sezonul 2002-2003.
A evoluat aici până în 2004 când a fost transferat de Dinamo București. Un factor important a fost golul înscris în Ghencea împotriva Stelei, gol care a adus cele 3 puncte pentru Politehnica Iași. Acest lucru a dat satisfacție dinamoviștilor care l-au cumpărat imediat.
A devenit iubit la Dinamo București datorită artificilor sale tehnice de pe teren și pentru golurile spectaculoase marcate din exteriorul careului. A demonstrat în repetate rânduri că este un bun executant de lovituri libere reușind goluri importante.