Ce etnie are Marcel Pavel! Artistul a fost dat de gol de Mădălin Voicu

de: Cristian Zavastin
08:50, 13 feb. 2024

Marcel Pavel este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, iar de-a lungul anilor a reușit să-și creeze o adevărată carieră muzicală. Puțină lume știe ce etnie are Marcel Pavel. Adevărul a fost scos la lumină de fostul politican Mădălin Voicu. Acesta l-a menționat pe Marcel Pavel printre personalitățile marcante ale etniei rrome din România.

Ce etnie are Marcel Pavel

Marcel Pavel, în vârstă de 64 de ani, este un artist desăvârșit și, cu toate că a încercat să-și țină viața privată departe de ochii curioșilor, s-a aflat un detaliu despre originile sale pe care puțini îl cunosc.

În 2009, în cadrul unui eveniment despre minoritatea rromilor din România, politicianul Mădălin Voicu a numit câteva personalități publice marcante ale acestei etnii, printre care a fost menționat și Marcel Pavel.

Artistul a evitat întotdeauna să vorbească despre acest aspect al vieții sale, dar asta nu l-a împiedicat să aducă omagiu muzicii rrome, interpretând melodii autentice pe marile scene ale țării.

Marcel Pavel, prima operație estetică

Cunoscutul artist va suferi prima lui operație estetică în luna ianuarie. Artistul a spus că va face intervenția la recomandarea medicilor. Marcel Pavel a recunoscut că niciodată nu a făcut excese alimentare și are grijă să facă sport și cât de des îi permite programul. De multe ori, el a menționat că nu e adeptul operațiilor estetice, la care tot mai multe vedete recurg.

Totuși, Marcel Pavel a anunțat că va suferi o operație estetică.

„Îmi obturează vederea, altfel nu o făceam, nu sunt de acord”, a spus Marcel Pavel, după ce medicii oftalmologi i-au recomandat să facă blefaroplastie, o intervenție chirurgicală de corecție a pleoapelor căzute și implică îndepărtarea excesului de piele.

Artistul a adăugat că speră ca intervenția să fie un succes și să se recupereze rapid, mai ales că în ianuarie are trei evenimente unde e invitat.

„Să știți că o să îmi fac o intervenție până la urmă. Eu sunt împotriva (n.r. operațiilor estetice), dar mi-au recomandat medicii dermatologi să fac blefaroplastie. Îmi obturează vederea, altfel nu o făceam, nu sunt de acord. Da. (n.r. – îi taie din pleoapa de sus). Și îmi e teamă să nu rămân mirat așa. O să o fac în ianuarie. O să am trei evenimente, dar să văd cum fac”, a explicat artistul.

Altfel, Marcel Pavel a menționat că ar fi încântat ca Angela Similea să revină pe scenă, mai ales după această pauză lungă. Se pare că solistul este complet nemulțumit de noua generație de artiști.

„Avem mai mult muzică orientală și manele, din abundență, a cam dispărut muzica romantică, de odinioară. Angela Similea rămâne o prințesă a vremurilor de altădată, a muzicii românești. Nu cunosc motivul real pentru care s-a retras, are și acum o voce foarte bună. Într-adevăr, generațiile se schimbă, dar, din păcate, nu în bine. Ne ducem în zona desuetă, nonvaloarea e ridicată la rang de virtute, totul e doar la șmecherie, în muzica românească”, a declarat cântărețul.

Puțină lume știe ce etnie are Marcel Pavel, iar adevărul a fost scos la lumină de fostul politican Mădălin Voicu.