Ce este semaforul alimentelor și cum ne poate scăpa de greșeli gastronomice
Semaforul alimentelor este un ghid, cu ajutorul căruia putem să ne ținem departe de greșeli gastronomice. Astfel, în cazul în care ne dorim să mâncăm mai sănătos, este necesar să urmărim acest ghid.
Acest semafor al alimentelor este un sistem dezvoltat la nivel internațional de experţi în domeniul nutriției. Acesta constă în faptul că alimentele de la raft sunt semnalizate în cinci culori, în funcție de cât de bune sau nocive sunt pentru sănătate. În România, sistemul a fost adoptat doar de un singur lanț de magazine.
Semaforul alimentelor – ghid pentru sănătate
Cu ajutorul semaforului alimentelor, oamenii pot afla cu ușurință ceea ce este sănătos și ceea ce este mai puțin benefic pentru sănătate. Astfel, culoare verde indică faptul că produsul este unul sănătos şi poate fi consumat în cantităţi mai mari. Galben dezvăluie celor care intenționeză să consume produsul respectiv, că ar trebui să fie prudenți. Iar roșu arată că alimentul ar trebui consumat extrem de rar – pentru că are un conţinut ridicat de grăsimi, zahăr sau sare.
Cea din urmă culoare este regăsită adesea la raionul cu dulciuri, deoarece aceste produse conțin un nivel ridicat de zahăr. Chiar și așa, nu înseamnă că aceste alimente sunt interzise, doar că trebuie consumate cu moderație.
De precizat este că nu pe toate produsele pot fi observate culorile definitorii, ci doar pe cele aduse din import, cele bio sau marcă proprie. Sistemul nu a fost agreat la nivel european pentru toate alimentele pentru că, în unele cazuri, poate induce clientul în eroare, potrivit experților.
Cinci recomandări de alimentație sănătoasă
O alimentație sănătoasă este susținută de obiceiuri sănătoase, de aceea este esențial să consumăm cât mai multe fructe și legume, să alegem variante de alimente în conservă, atunci când cele proaspete nu sunt disponibile, să facem stocuri de gustări pline de nutrienți, să limităm consumul de alimente procesate și să facem din gătit și ora mesei un obicei important.
1. Consumați cât mai multe fructe și legume
Nu ezitați să consumați fructe și legume. Ele sunt aici pentru a ne susține sănătatea, oferindu-ne o mulțime de vitamine esențiale organismului. În plus, fructele, și mai ales legumele, conțin mari cantități de apă, fapt care ne ajută corpul să mențină hidratarea de care are nevoie.
2. Alegeți variantele de alimente deshidratate sau sub formă de conservă atunci când produsele proaspete nu sunt disponibile
Cea mai bună opțiune sunt produsele proaspete, însă în lipsa acestora putem consuma, fără grijă, produse deshidratate sau sub formă de conservă. Conservele de fasole boabe și mazăre, care oferă substanțe nutritive din abundență, pot fi depozitate timp de luni și chiar ani și pot fi gătite în multe feluri. Peștele gras conservat, precum sardinele, macroul sau somonul, este bogat în proteine, acizi grași omega-3 și multe vitamine și minerale. Conservele de pește pot se pot consuma reci în sandvișuri, salate sau paste, dar și calde, dacă sunt integrate într-un fel de mâncare.
Nu uitați nici de fructele și legumele uscate, și ele sunt extrem de bune.
3. Faceți stocuri de gustări pline de nutrienți
Pentru a se menține în formă, copiii au nevoie de una sau două gustări pe zi. Pentru a înlocui gustările dulci sau sărate, puteți opta pentru variante mai sănătoase, cum sunt: nucile, brânza, iaurtul (preferabil neîndulcit), bucăți de fructe proaspete sau deshidratate, ouă fierte sau alte opțiuni sănătoase, disponibile local.
4. Limitați consumul de alimente procesate
Produsele semipreparate, gustările și deserturile preambalate au un conținut ridicat de grăsimi saturate, zaharuri și sare, de aceea este bine să le evitați. De asemenea, încercați să renunțați la băuturile îndulcite, în favoarea unor cantități mari de apă. Ce puteți face pentru a da un gust plăcut apei este să tăiați feliuțe de fructe sau legume și să le adăugați în apă ( lămâie, limetă, castravete sau fructe de pădure).
5. Creați din gătit și ora mesei un obicei important
Gătitul și luarea mesei împreună cu familia sunt ocazii extraordinare de a cultiva obiceiuri sănătoase, de a întări relațiile familiale și de a vă simți bine împreună. De fiecare dată când aveți ocazia, implicați-i pe cei dragi în prepararea mâncării, pentru a crea legături și mai strânse.