Ce este boala meniere și cum se tratează

Boala Meniere reprezintă o afecțiune a urechii interioare, caracterizată de episoade spontane de vertij însoțite de pierderea intermitentă a auzului, tinitus (sunete în ureche) și uneori senzația de presiune în ureche.

Această tulburare clinică este definită prin sindromul de hidrops endolimfatic idiopatic, manifestându-se prin crize recurente și spontane de vertij (amețeală), hipoacuzie (pierderea auzului), senzație de plenitudine aurală și acufene.

Cum se diagnostichează boala maniere

Diagnosticul bolii Meniere poate fi challenging, mai ales în stadiile incipiente când unele simptome pot lipsi din peisajul clinic. Frecvența afectării este ușor mai mare în rândul femeilor, cu un raport de 1:1,3 între bărbați și femei.

Această afecțiune este mai des întâlnită la adulți în decadă a patra sau a cincea a vieții decât la tineri sau copii. Există, de asemenea, o predispoziție familială, conform unor studii, 20% dintre membrii familiei prezentând simptome. Aproximativ 50% dintre pacienți pot dezvolta boala Meniere și la urechea opusă câțiva ani după diagnosticul inițial.

Boala Meniere pare să aibă o etiologie multifactorială, combinată cu o predispoziție genetică cauzată de o mutație localizată pe brațul scurt al cromozomului 6.

Diagnosticul clinic implică o istorie detaliată a bolii și un examen fizic complet, urmate de evaluări audiologice și vestibulare amănunțite. Imagistica are rolul de a exclude alte posibile cauze ale sindromului cohleo-vestibular.

Boala Meniere nu este asociată cu mortalitate, ci cu o morbiditate crescută datorată diferitelor traumatisme provocate de pierderea echilibrului și căderile rezultate.

Bază de tratament pentru boală

Tratamentul are un impact favorabil asupra stării clinice, în special în ceea ce privește vertijul, însă se dovedește a fi ineficient pentru hipoacuzie și acufene. În debutul bolii Meniere sau în timpul unei crize, se utilizează antivertiginoase, antiemetice, vagolitice și sedative timp de aproximativ 3-7 zile, în funcție de intensitatea sindromului vestibular. În general, sindromul vestibular asociat cu boala Meniere este caracterizat printr-o intensitate semnificativă. Steroizii administraţi pe cale orală, intravenoasă, intramusculară sau transtimpanică sunt prescriși pentru efectul lor antiinflamator asupra urechii interne.

Între crize, tratamentul poate include diuretice (cum ar fi hidroclortiazida, triamteren) cu monitorizarea riguroasă a nivelului seric de potasiu și a funcției cardiace, precum și administrarea antivertiginoasă a betahistinei în doza de 24 mg de două ori pe zi timp de 3 luni.

Pentru pacienții care nu răspund la măsurile conservatoare sau medicamentoase, se poate recomanda injectarea intratimpanica de steroizi sau utilizarea zilnică a unui generator de impulsuri, toate având rolul de a reduce presiunea endolimfatică. O altă opțiune este labirintectomia chimică, care distruge țesutul vestibular prin injectarea la nivelul urechii a unui antibiotic aminoglicozidic, cum ar fi gentamicina.

În ceea ce privește stilul de viață, se recomandă o dietă hiposodată, hipoglucidică și bogată în fibre, evitarea cofeinei, a alcoolului și a fumatului, precum și evitarea consumului de alimente prea reci sau prea fierbinți. Pentru a preveni hipotensiunea posturală, se sugerează respirația profundă și ridicarea lentă de pe pat său scaun, evitând mișcările bruște.