Ce este acidul acetilsalicilic și pentru ce este bun? Află totul despre cel mai longeviv medicament
Nu știi ce este acidul acetilsalicilic și pentru ce este bun? Află, în rândurile care urmează, totul despre cel mai longeviv medicament.
Acidul acetilsalicilic (aspirina) a fost inventat de Felix Hoffmann, un chimist german. Acest lucru este, însă, contestat de Arthur Eichengrün, un alt chimist, care a susținut, în anul 1949, că el a plănuit și a dirijat sinteza aspirinei, în timp ce rolul lui Hoffmann a fost doar de a sintetiza inițial medicamentul, sub îndrumarea acestuia. Chiar și așa, versiunea lui Eichengrün a fost ignorată de istorici și chimiști până în 1999, când Walter Sneader de la Departamentul de Științe Farmaceutice de la Universitatea din Strathelyde (Glasgow, UK) a reexaminat cazul. Atunci, s-a ajuns la concluzia că Eichengrün a avut dreptate și că într-adevăr el este cel care ar trebui recunoscut pentru invenția aspirinei.
În ciuda acestor controverse, aspirina continuă să fie un medicament folositor, pentru numeroase afecțiuni.
Ce este acidul acetilsalicilic și pentru ce este bun?
Acidul acestilsalicilic, sau aspirina, este un medicament antiinflamator non-steroidian din familia salicilaților. Este utilizat, de regulă, ca analgezic minor, ca antipiretic sau ca antiinflamator. Mai mult, utilizat în doze mici, acest acid are efect antiagregant și este folosit pe termen lung ca să diminueze riscul de infarct.
Înainte de a lua acid acetilsalicilic, asigurați-vă că nu: sunteți alergic la medicamente utilizate împotriva durerii, inflamației și reumatismului; ați suferit în trecut de ulcere la nivelul stomacului sau intestinului, inclusiv ulcere cronice sau recurente (repetitive), sau sângerări la nivelul stomacului și intestinului; suferiți de astm bronşic, febra fânului, inflamație alergică a mucoasei nasului (rinită alergică), polipi nazali sau boli cronice ale tractului respirator, sau dacă prezentați reacţii alergice la alte medicamente; suferiți de o lipsă severă a enzimei glucozo-6-fosfat dehidrogenază; urmați un tratament cu medicamente împotriva coagulării sângelui; suferiți de afectare a funcției ficatului (insuficiență hepatică); suferiți de afectare a funcției rinichilor (insuficiență renală), afectare a inimii și vaselor de sânge de exemplu, boli ale vaselor de sânge la nivelul rinichilor, boală a inimii cu capacitate insuficientă de a pompa sângele, diminuarea volumului de sânge circulant, intervenții chirurgicale majore, infecție în sânge (sepsis) sau sângerări majore); aveți sau ați avut în trecut gută; sunteți în primul sau în al doilea trimestru de sarcină; alăptați. Pentru mai multe informații, citiți prospectul.
Doza recomandată pentru adulți este de 500 mg acid acetilsalicilic (un comprimat Acid acetilsalicilic), repetând doza în funcţie de necesităţi la intervale de 4 ore. De precizat este că doza zilnică maximă este de 4 g acid acetilsalicilic (8 comprimate). La adolescenți cu vârsta peste 16 ani, doza zilnică este de 250 mg acid acetilsalicilic, repetând doza în funcţie de necesităţi la intervale de 4-8 ore. La copii și adolescenți cu vârsta sub 16 ani nu se recomandă utilizarea acidului acetilsalicilic.
Reacții adverse care pot apărea în urma administrării de acid acetilsalicilic
Așa cum se întâmplă și în cazul altor medicamente, și în urma administrării de acid acetilsaliclic pot apărea efecte secundare.
Astfel că, dacă vă confruntați cu: umflare a feței, limbii, gâtului, dificultăți la înghițire și respirație, respirație șuierătoare, erupții trecătoare ale pielii, leșin (reacții alergice severe: angioedem (rar), șoc anafilactic (foarte rar)); sângerări la nivelul tractului gastro-intestinal, de exemplu, vărsături cu sânge, urme de sânge în scaun sau scaun de culoare neagră (rar); sângerări la nivelul creierului cu paralizie, tulburări de vorbire, mai ales la pacienții cu valori crescute și necontrolate ale tensiunii arteriale și administrare concomitentă de medicamente anticoagulante (foarte rar); reacții severe ale pielii (foarte rar); dureri severe de stomac cauzate de perforația ulcerului (foarte rar), încetați să luați acest medicament și adresați-vă, de urgență, unui medic sau sunați la 112. Astfel de reacții vă pot pune viața în pericol.