Caz șocant! O asistentă medicală din Iași s-a îndrăgostit de pacientul pe care l-a îngrijit, iar mai apoi a fost ucisă: „Așa a meritat”

de: Redacția BZI
02:00, 15 nov. 2022

Ieșeanul condamnat la pușcărie pe viață, acuzat că în iulie 2021 și-a ucis iubita în bătaie, într-un cartier din municipiul Iași, nu consideră că este vinovat. Deși a mai fost condamnat în trecut pentru omor asupra unui membru de familie, părinții victimei nu au știut acest lucru despre călăul fiicei lor, fostă asistentă medicală la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Cei doi s-au cunoscut în unitatea medicală, femeia renunțând la soț și copil pentru a fi împreună cu el

Amintim că judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au emis sentința închisorii pe viață pe numele lui Ovidiu Moroșanu. În plus, la aplicarea pedepsei, magistrații ieșeni au luat în calcul și alte condamnări anterioare, primite de individ din cauza conducerii unui vehicul fără permis, pe lângă cele două crime săvârșite

Povestea ieșencei ucise în bătaie de iubit

Cazul ieșencei în vârstă de 51 de ani, care pe 4 iulie 2021 a fost ucisă în bătaie de iubit, scoate la iveală un șir lung de întâmplări rupte din realitate.

Se pare că victima a lucrat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, până în ianuarie 2021, când i-a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare. Deși era căsătorită și avea un copil, femeia a început o relație cu Ovidiu Moroșanu, bărbatul care a bătut-o până a rămas fără suflare.

„A întâlnit-o pe victimă la Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi, unde inculpatul era pacient, iar ea era asistentă medicală. Din acel moment, cei doi au început o relaţie de concubinaj, cu toate că victima era căsătorită cu un alt bărbat, cu care avea şi un copil. La scurt timp, victima a divorţat şi s-a îndepărtat atât de fostul soţ, de copilul lor, cu care vorbea rar la telefon, cât şi de părinţii săi, care nu știau că noul iubit al fiicei era condamnat într-un caz de omor, în 2005”, precizau anchetatorii.

Moroşanu a fost condamnat în 2005 la 15 ani de închisoare, dar n-a executat decât două treimi din pedeapsă. A fost liberat condiţionat pe 3 martie 2015, rămânând un rest de 1.774 de zile. Anii de puşcărie i-au şubrezit sănătatea, s-a întors la Iaşi şi a început demersurile pentru a se pensiona pe caz de boală. Din acest motiv s-a şi internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu”. Acolo a cunoscut-o pe femeie, s-au îndrăgostit reciproc, starea psihică a acesteia degradându-se, deoarece suferea de tulburarea „borderline”.

Ulterior, bărbatul a pus control complet asupra vieții iubitei. Cât timp aceasta lucra, toți banii erau încasați de el, iar legătura cu familia era întreruptă. În loc să urmeze tratamentul, fosta asistentă bea cot la cot cu criminalul, chiria apartamentului în care trăiau plătind-o tatăl ei.

Presupusul amant și mașina, motive de crimă

În cursul lunii mai 2021, Ovidiu Moroșanu a achiziționat un autoturism, sub pretextul că acesta va fi condus de iubita sa care avea permis de conducere. Cu toate acestea, chiar din ziua în care l-a achiziționat, bărbatul s-a urcat la volan, deși nu deținea permis de conducere, fiind și sub influența băuturilor alcoolice.

„A condus autoturismul pe drumurile publice, fiind depistat de organele de poliţie şi arestat preventiv. Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar. La scurt timp, inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului pe care l-a condus pe drumurile publice, de data aceasta cu concubina sa în mașină, provocând un accident cu daune materiale, fără victime.

Deși a încercat să susțină că nu a condus el, ci concubina sa, aceasta din urmă nu a susținut versiunea sa, astfel încât inculpatul a fost arestat preventiv din nou. În perioada cât inculpatul a fost în stare de arest preventiv, până la data de 10.06.2021, se pare că victima ar fi cedat autoturismul, fără a cere acordul inculpatului. Totodată, din cauză că starea de sănătate fizică şi psihică a victimei se deteriorase, tatăl său a internat-o la Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași, la data de 03.06.2021, fiind externată la data de 30.06.2021. Tot tatăl său a preluat-o și la externare, victima deplasându-se împreună cu acesta de la spital la locuință, cu autobuzul, o bucată de drum mergând pe jos.

Tatăl său a însoțit-o până în apropierea casei, aceasta refuzând să meargă la părinți”, adăugau anchetatorii.

După ce Ovidiu Moroșanu s-a întors din arest preventiv, scandalul a început, individul fiind nervos pe femeie că a dat mașina altcuiva și că ar fi întreținut relații intime cu un alt bărbat.

„În timp ce se aflau în imobilul unde locuiau cu chirie, a aplicat victimei, în fiecare zi, numeroase lovituri cu pumnii în zona capului, feţei, gâtului, toracelui şi în zona inghinală, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, datorată stării de sănătate a acesteia, victima aflându-se în incapacitate totală de a se apăra sau de a riposta la violenţele extreme exercitate de către inculpat pe parcursul mai multor zile, provocându-i leziuni majore ce au condus la decesul victimei, cauza decesului fiind şocul traumatico-hemoragic, consecinţa echimozelor, hematoamelor şi infiltratelor hemoragice pe suprafeţe mari.

La data de 4 iulie 2022, inculpatul a ieșit din cameră, petrecând timpul cu martorul, gătind şi consumând alcool. La ora 14:52, observând că victima nu respiră, inculpatul a apelat numărul de urgență 112, solicitând urgent o salvare, pentru că femeia nu mai respira şi era inconştientă”, menționau anchetatorii.

Criminalul nu se consideră vinovat de moartea femeii: „Voiam să sufere cum am suferit și eu atâtea zile”

Ovidiu Moroșanu a contestat decizia magistraților în ceea ce privește închisoarea pe viață, însă cererea sa a fost respinsă. Individul a declarat în faţa instanţei că a mai lovit-o pe victimă de 4-5 ori cu pumnul.

„A tras-o de păr atât de tare, încât i-au rămas firele în mână, după care a încetat să o mai lovească, deoarece victima se umflase la faţă, în zona ochilor. Bărbatul a precizat că nu a strâns-o de gât, însă, pentru că aceasta se agăţase de el, cerându-i «să meargă la primărie», a împins-o cu latul palmei în zona gâtului pentru a-i da drumul, după care a lovit-o aşa cum s-a arătat anterior.

Tatăl victimei a adăugat că în acea zi a fost sunat de către inculpat, care l-a informat «senin» că fata sa a murit pentru că «aşa a meritat», aspect care l-a alarmat foarte tare, cunoscând firea agresivă a inculpatului, motiv pentru care s-a îndreptat împreună cu soţia sa către locuinţa celor doi concubini. De altfel, în timpul scurtei convorbiri cu inculpatul, partea civilă a auzit o voce de femeie care striga: «Taci din gură, idiotule, că ai omorât-o prin bătaie».

Mama victimei a punctat faptul că fata sa nu a avut o căsnicie fericită alături de fostul soţ, dar, cu toate acestea, degradarea sa s-a accentuat abia în cursul relaţiei cu inculpatul, de care victima «s-a agățat ca de un colac de salvare»”, menționau anchetatorii.