Caz șocant la București! Un bărbat a violat timp de șapte ani fiica grav bolnavă a concubinei sale
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce, timp de şapte ani, ar fi violat-o pe fiica partenerei sale, în vârstă de 25 de ani, profitând de faptul că aceasta era în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, din cauza unor afecţiuni medicale grave.
Ancheta poliţiştilor din Bucureşti în acest caz a fost declanşată în urma unor informaţii de la DGASPC Giurgiu.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Potrivit Poliţiei Capitalei, agenții de la Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 5 au pus în aplicare un mandat de aducere, în municipiul Bucureşti, emis pe numele unui bărbat în vârstă de 51 de ani, cercetat pentru viol în formă continuată, asupra unei tinere, în vârstă de 25 de ani.
Astfel, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 5 s-au sesizat din oficiu, în baza informaţiilor primite de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, în 10 iulie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol.
„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2016 – 2022, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale, în mod repetat, cu fiica partenerei sale de viaţă, profitând de starea persoanei vătămate aflată în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa prilejuită de grave afecţiuni medicale, faptele consumându-se la adresele unde locuiau cu chirie.
De asemenea, în cursul anilor 2022 – 2023, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 5, bărbatul, convieţuind cu persoana vătămată şi îngrijindu-se de ocrotirea acesteia împreună cu mama ei, ar fi profitat şi în această perioadă de starea victimei aflată în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa prilejuită de afecţiunile medicale şi ar fi acţionat, astfel, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale”, au arătat poliţiştii.
Joi, bărbatul a fost dus la audieri, iar apoi a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 5 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru viol în formă continuată.