4 motive pentru care apare acneea la adulți

de: Echipa Bzi.ro
05:15, 01 sept. 2020

Cauzele acneei la adulți. Cosurile nu sunt doar un lucru adolescentin. Mulți factori, inclusiv hormonii, pot avea un impact asupra producției de sebum și a calității pielii noastre.

Acneea la vârsta adultă este o problemă destul de frecventă care afectează multe persoane, chiar și cele care nu au avut-o in adolescenta. Iată o imagine de ansamblu a celor mai probabile motive care pot cauza o apariție a acneei pe pielea adultului.

Hormonii

Unul dintre cei mai mari factori care influențează acneea la orice vârstă, în special la femei, este fluctuația nivelului de hormoni din sânge. Ciclul menstrual, contraceptivele, sarcina, menopauza, fiecare modificare hormonală poate fi asociată cu revenirea acneei. Acest dezechilibru determină o supraproducție de sebum în celulele pielii.

Pentru unele femei, pilula anticoncepțională ajută la reechilibrarea producției de hormoni masculini și feminini. Pentru altelei, este pilula care provoacă acnee. Discutați cu medicul ginecolog pentru a găsi o metodă contraceptivă mai potrivită.

Cauzele acneei la adulți. Stresul

Atunci când suntem stresați, corpul nostru eliberează cortizol, ceea ce crește riscul de infecție bacteriană în porii pielii, provocând cosuri. Încercați să vă gestionați stresul folosind metode dovedite, cum ar fi yoga, meditația, exercițiile de respirație și sportul, care ajută, de asemenea, la eliminarea impurităților.

Produse de îngrijire

Ingredientele din produsele de înfrumusețare pe care le aplicăm pielii noastre au un impact mare asupra riscului de acnee. Aceste produse ar trebui să nu fie parfumate și sa fie potrivite pentru tipul de piele al fiecărei persoane.

Cauzele acneei la adulți. Mancarea

Conform studiilor citate de Medical Daily, alimentele bogate în zaharuri și grăsimi saturate pot crește inflamația în organism și, în consecință, în piele, prin modificarea nivelului de insulină. Aceste vârfuri de insulină stimulează producția de ulei și astfel ajută la înfundarea porilor. Alimentele grase și zaharoase pot, de asemenea, modifica hormonii și, din nou, le pot exacerba efectul asupra pielii.