Catinca Roman, primele declarații după ce s-a vindecat de Covid-19: ,,Dacă nu eram vaccinată, ar fi fost mult mai rău”

de: BZI.ro
17:20, 16 oct. 2021

Catinca Roman a povestit despre experiența ei cu COVID-19. Fiica cea mare a Mioarei Roman s-a infectat cu SARS-CoV-2, deși era vaccinată.

Catinca Roman a povestit că a avut simptome ușoare de coronavirus, însă acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că a fost vaccinată. De asemenea, aceasta a declarat că dacă nu și-ar fi admnistrat serul anti-COVID-19 ar fi avut o formă gravă a bolii.

Designerul nu este singura care s-a îmbolnăvit, și tatăl, dar și fiica ei s-au îmbolnăvit.

„Am avut o formă medie. Cred, însă, că dacă nu eram vaccinată cu schema completă ar fi fost mult mai rău. Ce a fost foarte stresant pentru mine e că și Calina și tata au făcut. (…) A fost destul de complicat, mai ales că tata e foarte în vârstă, a făcut 88 de ani. Din fericire, e și el spre bine”, a spus Catinca Roman.

Catinca Roman încurajează oamenii să se vaccineze și trage un semnal de alarmă în acest context.

„Nu este o gripă banală, nu este o răceală ușoară, e ceva mult mai complex, care te afectează din foarte multe puncte de vedere. Nu trebuie să tratați acasă. De exemplu, în cazul lui tata – care are vârsta care o are, o grămadă de comorbidități – faptul că am acționat instant, până să i se confirme testul chiar, cu tratament, cred că asta l-a salvat.”, a mai spus vedeta.