Câți lei costă 1 kilogram de cireșe românești? Multe persoane au crezut că este o eroare
Au apărut faimoasele cireșe românești în magazine și la tarabele din piețe! Cireșele de mai reprezintă „fructul-vedetă” al lunii, iar pofticioșii le așteptau cu sufletele la gură. În ultima perioadă, prețurile afișate de vânzători au oscilat, clienții ajungând să plătească pentru 1 kilogram suma de 200 de lei. De data aceasta, însă, au parte de surprize.
Este luna mai, perioada în care pofticioșii au așteptat, cu sufletele la gură, apariția cireșelor. Prețul unui singur kilogram a oscilat și el, în funcție de producătorul de la care a fost achiziționat fructul, dar și de zona de proveniență. Clienții care doresc să achiziționeze cireșe românești din magazine și piețe trebuie să se aștepte la prețuri pentru toate buzunarele. Până acum, prețurile au fost uriașe, mai ales la cireșele importate din Grecia sau Spania.
De exemplu, un kilogram de cireșe din Grecia s-a vândut cu 200 de lei pe când cele din Spania au putut fi cumpărate cu 100 de lei. Însă, pe lângă cele din import, au apărut și cireșele românești. Iar prețul este mai scăzut!
Câți lei costă 1 kilogram de cireșe românești?
Într-un magazin din cartierul Militari, zona Uverturii, prețul pentru 1 kilogram de cireșe românești a ajuns mult mai accesibil, spre deosebire de sumele pe care clienții le aveau de plătit pentru fructele aduse din Spania și Grecia.
De exemplu, pentru un kilogram de cireșe românești, în magazinul din sectorul 6, clienții plătesc suma de 40 de lei.
De obicei, cireșele românești apar în piețe după data de 20 mai. Este adevărat că există un soi care ar putea să se coacă mai devreme, în perioada 10 – 15 mai, potrivit unui specialist în pomicultură. A explicat și faptul că prețul poate oscila, pentru că cireșele pleacă de la producător la un anumit preț, iar în momentul în care ajung la tarabă, suma se dublează. Ceea ce înseamnă că 1 kilogram de cireșe românești ar putea fi, totuși, accesibil ca preț, vara aceasta.
„Din experiența pe care o am în decursul timpului, tot ceea ce am vândut ca și fructe în sistem angro, niciodată nu am vândut peste 15 lei kilogramul. Chiar dacă vorbim de soiuri extratimpurii. Când vorbim de soiuri medii și târzii, prețul a fost undeva cam între 6 și 10 lei per kilogram. Deci cam așa o să fie și anul acesta. De la ferme, fructele în sistem angro vor pleca undeva între, să zicem, 7-8 lei kilogramul minim și maxim în jur de 15 lei. În rest, dacă în piață va fi 30 de lei kilogramul de cireșe românești, mai mult mai sigur nu este prețul producătorului”, a explicat specialistul, la Agrointel.
Câți bani a costat o „masă bogată de 8 persoane” într-un restaurant din Istanbul
O familie de români au ales să viziteze recent Instanbulul, acolo unde s-au răsfăţat cu cele mai delicioase preparate. Deşi nu se aşteptau să scoată din buzunar această sumă, cei 8 au plătit pentru o masă bogată puţin peste 180 de lei.
De asemenea, aceştia au mai povestit pentru cei care vor să viziteze ţara pe ce au mai cheltuit bani şi cât au costat alte distracţii.