Câți bani primesc vedetele din România, după recalculare! Aurel Pădureanu are 2.000 de lei pensie, iar Gheorghe Turda ia 9.000 de lei

de: BZI.ro
10:41, 06 sept. 2024

Recalcularea pensiilor le-au dat mari speranțe celor care trăiesc de pe o zi pe alta. Și artiștii pensionari au vrut să vadă câți bani primesc vedetele din România, după recalculare. Astfel, dacă Aurel Pădureanu are 2.000 de lei pensie, Gheorghe Turda va primi 9.000 de lei.

Câți bani primesc vedetele din România, după recalculare

Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda, în vârstă de 76 de ani, are o pensie de invidiat. A precizat însă că nu beneficiază de o pensie specială, ci de una militară, după ce a fost șeful Direcției de Cultură a Ministerului de Interne, fiind general în rezervă.

„Eu am o pensie bună, de 9.000 de lei, dar am și cotizat la stat, preț de peste 50 de ani, am lucrat cu carte de muncă. Să vedem dacă îmi va mai mări, eu intru la altă categorie, în alt mod se calculează la noi, poate prin decembrie să mai primim ceva. Oricum, din pensia mea, îi ajut și pe copiii mei și pe nepoți, plus că dau mulți bani pe benzină, ca să ajung la concerte, și duc un stil de viață sănătos”, a declarat Gheorghe Turda legat de pensia pe care o va primi în urma recalculării.

Compozitorul Jolt Kerestely, în vârstă de 90 de ani, s-a declarat deranjat de politicienii care au adus țara în sapă de lemn.

„Nu pot accepta situația, puteam avea cea mai bogată țară, am ajuns la sapă de lemn. Mi-au mai dat 300 de lei la pensie. Pensia inițială era de 4.500 de lei, dar și câtă muncă se află în spatele acestor bani! Dar mulți au muncit și degeaba. Nu vedeți că românii au ajuns la fundul sacului, că nu mai au ce vinde? Eu mereu scriu articole și rog pe toată lumea să fie mai activă. Dar nimeni nu ne poate schimba viața, dacă noi nu vrem”, a menționat Jolt Kerestely.

Aurel Pădureanu: „Dacă nu ai 5.000 de lei, ești vai de mama ta!”

Artistul Aurel Pădureanu, în vârstă de 74 de ani, soțul regretatei Cornelia Catanga, are o pensie foarte mică, undeva în jur de 2.000 de lei. A dorit să precizeze că, în România, nu ai cum să trăiești din acești bani. Iată care ar fi pensia ideală, conform cheltuielilor unui pensionar:

„Ca să trăiești civilizat în România și să nu îți pui problema zilei de mâine, îți trebuie în jur de 4.500-5.000 de lei, ca să ai bani pentru utilități, medicamente, dar și pentru ce pune pe masă. S-au scumpit toate. Dacă nu ai acești bani, ești condamnat, ești vai de mama ta! Ce să faci, să închizi lumina, să nu-ți iei medicamentele? Ce să faci cu 1.500-2.000 de lei? Dacă îți iei din ei medicamentele nu ai ce pune în farfurie. Un pensionar din Italia, din Franța, are cam 1.500-2.000 de euro lunar”, a menționat Aurel Pădreanu.

Solista de muzică populară Elena Merișoreanu, în vârstă de 77 de ani, a primit o majorare, mai degrabă simbolică.

„Mi-au dat în plus 81 de lei. Doar atât am primit, deși am 38 de ani de muncă. Probabil s-au gândit că pensia mea este destul de bunicică, de peste 4.000 de lei. La prețurile astea atât de obraznice și de nesimțite, prin farmacii și prin supermarketuri, un pensionar fără 5.000 de lei nu s-ar putea descurca. Iarna, sunt și utilitățile, pe lângă mâncare și medicamente”, a menționat Elena Merișoreanu, ce a spus câți bani primesc vedetele din România, după recalculare.