Categoria de români ce va putea ieși mai devreme la pensie. Ministrul Muncii a făcut anunțul
Simona Bucura-Oprescu a explicat care sunt românii care vor putea ieși mai devreme la pensie, potrivit noii legi a pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024. Una dintre principalele schimbări din noua lege a pensiilor se referă la tipurile de pensii care se vor acorda românilor. Mai exact, una dintre aceste categorii dispare.
Este vorba despre pensia anticipată fără penalizare.
În acest moment, pensia anticipată fără penalizări poate fi obținută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, cu condiția să se fi realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Pe de altă parte, pensia anticipată cu penalizări se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani), scrie avocatnet.ro.
Cu alte cuvinte, în prezent, diferența între cele două constă în faptul că, la pensia fără penalizări este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia cu penalizări. Cu toate acestea, cuantumul pensiei cu penalizări este mai mic. Din septembrie 2024, însă, regulile pensionării anticipate vor fi ușor diferite, printre alte schimbări stabilite pentru pensiile publice.
Românii care vor putea ieși mai devreme la pensie
Cu toate acestea, sunt mulți români care vor putea ieși la pensie mai devreme și după implementarea noii legi a pensiilor.
”Noua lege a pensiilor reprezintă o reușită a Guvernului. Inclusiv în ceea ce privește condițiile speciale şi deosebite de muncă, fiindcă România prin PNRR s-a angajat că va renunța la posibilitățile de pensionare anticipată, că nu vom mai încuraja pensionarea anticipată, care ducea la o medie foarte scăzută a vârstei de pensionare în sistemul public de pensii în România.
Şi în noua lege menținem condițiile speciale şi deosebite de muncă până în 2035, dând posibilitatea angajatorilor să normalizeze aceste condiții, adică prin retehnologizare locul de muncă respectiv condițiile de muncă de la acel loc de muncă să nu mai reprezinte pericol pentru sănătatea şi securitatea angajatului şi angajatorii au la dispoziție 12 ani, până în 2035, astfel încât să aibă timpul necesar pentru normalizare”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, duminică, la România TV.
Ministrul Muncii a mai explicat că cei care lucrează în condiții speciale vor beneficia în continuare de beneficii la pensie.
”În ceea ce privește beneficiile pe care le au pensionarii, atât în condiții speciale cât şi în condiții deosebite, dar şi minerii de suprafață, minerii de subteran, cei din zonele de radiații. Aici am avut atât cu dumnealor, cât şi cu Comisia, negocieri repetate. În mare măsură, aceștia au beneficii în continuare.
Adică, în ceea ce priveşte minerii de subteran, reducerea vârstei de pensionare a rămas aceeași, cu 20 de ani, ca şi acum. În ceea ce priveşte reducerile la condiţii generale, avem același spor de grupă pe care le aveam şi înainte, de şase luni pentru condiţii speciale, cât şi de patru luni pentru condiţii deosebite, acestea au rămas.
Avem un punctaj suplimentar la mineri de un punct pe an, la condiții speciale de 0,5 puncte pe an, la acestea avem o reducere a vârstei de pensionare cu 10 ani. Este drept că în vechea lege, 263/2010 reducerea era de 13 ani, acum a scăzut de la 13 la 10 ani, la condiții deosebite reducerea era de 10 ani, acum a scăzut de la 10 ani la 7 ani”, a mai explicat ea.