Câte tipuri de țânțari există? Află care sunt cei mai periculoși și care sunt obiceiurile lor
În lume există mai multe tipuri de țânțari. Unii dintre ei sunt purtători de boli, însă cei mai mulți sunt inofensivi. Iată ce diferențe există între aceștia.
Țânțarii sunt insecte care fac parte din ordinul Diptera, familia Culicidae. Spre deosebire de celelalte insecte, aceștia prezintă un ac lung, cu ajutorul căruia înțeapă atât pielea animalelor, cât și pe cea a oamenilor, pentru a le suge sângele. În timp ce masculii trăiesc, în medie, doar o săptămână, femelele-țânțar au o durată de viață mai mare, de la câteva săptămâni până la câteva luni.
Țânțarii depun ouă la suprafața apei sau în zone predispuse la inundații. Odată depășit stadiul de ou, țânțarii devin larve și pot trăi în toate tipurile de ape, mai puțin în cele curgătoare. Stadiul de larvă durează între patru și zece zile, apoi devin pupe pentru o perioadă de la o zi la câteva săptămâni. Ulterior, aceștia părăsesc pupa și ies la suprafață.
Câte tipuri de țânțari există?
Există numeroase specii de țânțari, unii dintre ei fiind extrem de periculoși, însă alții sunt inofensivi. În România au fost identificate 56 specii de țânțari.
Anopheles, specia întâlnită și în țara noastră, este caracterizată prin forma înclinată a corpului. După fiecare fecundație, femelele depun sute de ouă. Acționează în timpul nopții, iar ziua se ascund în locuri întunecoase și umede. Unii țânțari din această specie sunt responsabili de transmiterea malariei.
O altă specie comună de țânțari este Aedes. Aceștia pot trăi și la temperaturi scăzute, iar ouăle depuse de ei se usucă la finalul iernii, urmând ca primăvara să se deschidă din nou, în condiții de umiditate.
„Tigrul asiatic” este acel țânțar care se hrănește pe timpul zilei. A fost descoperit în Statele Unite ale Americii, în anul 1985. Femelele pot fi mai agresive, deoarece au nevoie de sânge, pentru a putea depune ouă. Acestea sunt albe, acoperite cu dungi argintii. Adulții din această specie își fac apariția imediat după eclozare. Pot rămâne în ou pe toată perioada iernii, ieșind primăvara. Această specie este una periculoasă, deoarece poate transmite peste 30 de boli, printre care amintim: virusul Dengue, malaria și encefalita.
Foarte răspândiți sunt țânțarii de inundații. Ei se înmulțesc în apele aduse de inundații, recipiente cu apă de ploaie, bălți și alte surse temporare de apă dulce. Aceștia sunt responsabili de apariția unor boli la câini, provocând înțepături seara sau în zori. Nu sunt afectați de lunile friguroase.
Țânțarii Culex adoră să trăiască în zonele tropicale. Își depun ouăle pe apă și sunt foarte periculoși. Sunt purtători ai viruslui West Nile și ai encefalitei. Preferă să se hrănească cu sângele păsărilor și al rozătoarelor, însă nu stau departe de sângele oamenilor, dacă au ocazia.
Ce obiceiuri au țânțarii?
Unii țânțari preferă apa sărată. Aceștia își depun ouăle pe pământ, dar numai în locurile care urmează să fie umezite cu apă sărată.
Există și țânțari care folosesc surse permanente de apă, precum lacurile și iazurile, pentru a-și depune ouăle. În general, aceștia aleg să își depună ouăle în apă proaspătă, acolo unde se dezvoltă plante acvatice.
Alții țânțari își depun ouăle în apa depusă în cutii de conserve, anvelope vechi, scorburi de copaci și bazine. Sunt de dimensiuni medii, au o culoare maronie și prezintă dungi albe. Sunt unii dintre cei mai agresivi, deoarece pot intra în locuințe și pot transmite encefalita.