Câte coaste are un om: Au femeile cu una în plus?
Încă de la grădiniță, ni se spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam, iar dintr-o coastă de-a lui pe Eva. Astfel se naște ideea că dacă Dumnezeu i-a luat o coastă lui Adam, bărbații au cu o coastă în minus și de aceea mulți nu știu câte coaste are un om.
Dilema a fost rezolvată de-abia în secolul al XVI-lea, când s-a demonstrat că o cutie toracică umană normală, fie că este vorba despre bărbați sau femei, este formată din 24 de coaste, stern, cartilaje costale și 12 vertebre toracice. Adică 7 coaste unite cu sternul, 3 coaste articulate indirect cu sternul prin cartilaj şi 2 coaste flotante. Asta înseamnă, 12 coaste pe o parte, 12 pe cealaltă, atât la bărbați, cât și la femei.
Într-adevăr, există și excepții, fiind persoane care au o coastă cervicală adițională, mai ales femei, dar asta nu are nicio legătură cu Biblia și cu ceea ce este scris acolo în legătură cu coasta lui Adam și cu Eva. Aceasta modificare a mai fost numită și „sindromul Adam“ și a fost pusă pe seama faptului că după ce un copil se naște, oasele lui sunt, de fapt, ca niște cartilaje care cresc constant. Creșterea are loc diferit de la un om la altul și se poate ca țesuturile moi să nu se vindece și să se osifice într-un mod necorespunzător pentru a forma oasele.
Câte coaste are un om: Care este rolul cavității toracice
Cavitatea toracică este formată de articularea coastelor cu sternul și coloana vertebrală și are aspect de trunchi de con, turtit antero-posterior.
Oamenii au 12 perechi de coaste, fiecare fiind alcătuită din os costal și cartilaj costal.
În funcție de modul de prindere de stern, coastele pot fi adevărate, adică primele șapte perechi de coaste care se articulează cu sternul prin intermediul propriului cartilaj și false, adică ultimele cinci perechi, dintre care primele trei perechi se articulează cu sternul prin intermediul coastei VII și ultimele două perechi care nu se articulează cu sternul. Acestea din urmă mai sunt numite și coaste flotante.
Din ce sunt formate coastele
Coastele sunt alcătuite din capul costal, colul coastei, tuberculul coastei și corpul coastei.
Unele coaste care au caracteristici speciale. Astfel, prima coastă este cea mai mică, iar la nivelul feței superioare are tuberculul mușchiului scalen anterior iar posterior de tubercul șanțul arterei subclavii. Această coastă nu are creasta capului și șanțul coastei.
Cea de-a doua coastă are la nivelul feței laterale tuberozitatea mușchiului dințată anterior și nu are șantul coastei.
Coasta a XI-a și coasta a XII-a nu au creasta capului, nu au fața articulară pe tuberculul costal și se termina în peretele antero-lateral al abdomenului.
Cartilajele coastelor a VIII-a, a IX-a, a X-a și cartilajul coastei a VII-a formează în partea anterioară arcul costal.
În cavitatea toracică se află inima, plămânii, vasele mari și alte organe. Apariția unor dureri în stânga sub coaste ține de în stânga sub coaste, în timp ce apariția unor dureri ăn partea dreaptă sub coaste poate fi determiantă de o sensibilitate hepatică.
Toracele are un diametru sagital de 18-19 cm și un diametru transversal de 24-26 cm. Diametrul vertical poate varia în funcție de talia persoanei. Astfel, la copii poate arăta ca o pâlnie răsturnată din cauza respirației de tip abdominal.