Câte clase are Ramona Olaru. Ce salariu lunar primește asistenta de la Neatza

de: BZI.ro
11:17, 20 sept. 2021

Ramona Olaru a devenit extrem de cunoscută datorită jobului de la Neatza, iar acum s-a aflat câte clase are frumoasa asistentă. Fiind o prezență constantă pe micul ecran, multă lume a devenit curioasă să afle cât câștigă Ramona la Antena 1.

Când nu apare la televizor, blondina își rotunjește veniturile din campaniile de publicitate pe care le face diferitor firme. Înainte de a o înlocui pe Flavia Mihășan, Ramona era asistentă TV la emisiunea „Prietenii de la 11”, prezentată de Florin Ristei şi Diana Munteanu. Tânăra a evoluat destul de repede, iar în prezent este colega lui Dani Oţil şi a lui Răzvan Simion la „Neatza”.

Câte clase are Ramona Olaru

Ramona Olaru este și un model extrem de apreciat. Aceasta pozează pentru diferite branduri de haine și nu numai. Din postura de asistentă pe care o are la “Neatza cu Răzvan și Dani” aceasta câștigă 3000 de euro pe luna. Veniturile sale îi sunt completate și de contractele de imagine pe care le are.

De-a lungul anilor s-au făcut tot mai multe glume pe seama studiilor pe care le are frumoasa blondină. Pentru a pune capăt acestor zvonuri, vedeta de televiziune și-a prezentat diplomele chiar în cadrul emisiunii la care este asistentă.

Ramona nu s-a lăsat afectată de glumele făcute pe seama educaţiei sale, însă a vrut să demonstreze că nu este chiar aşa cum se spune.

„Trebuie să țineți minte că nu muriți de foame cu mine.”, le-a spus Ramona Olaru colegilor ei de platou, vizibil amuzată.

Cine este Ramona Olaru

Ramona Olaru s-a născut la Călărași într-o familie de agricultori. Când a împlinit 18 ani s-a hotărât să se mute la București unde a studiat Management Financiar Contabil.

Tânăra a dezvăluit în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” că a absolvit Facultatea de Agronomie şi are diplomă de inginer. Mai mult, asistenta a urmat și studiile unui masterat în agricultură care a durat doi ani.

De asemenea, înainte de a se înscrie la facultate, blondina a urmat cursurile Grupului Școlar Mihai Eminescu în 2009, unde a obținut un certificat de calificare profesională de tehnician în gastronomie. Mai exact, Ramona are o diplomă de cofetar – patiser.

Ramona Olaru a mărturisit cu ce s-a confruntat în ultimii ani și ce anume a determinat-o să apeleze la ajutorul specialiștilor. Desigur, procesul mai are încă foarte multe etape, însă asistenta de la Antena 1 susține că se simte mult mai bine și a înțeles o lecție foarte importantă: cine este și ce vrea cu adevărat.

„Deși mi-au trebuit  foarte mulți ani, am ajuns la 32 de ani, ca să realizez foarte multe lucruri, mă simt foarte bine în momentul acesta. Îți dai seama de ce se întâmplă abia atunci când recunoști ce faci, cum reacționezi, ce spui.

Nu pot să spun că a fost un moment anume care a declanșat nevoia asta a mea. Cred că ultimii patru, cinci ani. Și fosta căsnicie și fosta relație, toate întâmplate până în punctul acesta m-au adus să fiu astăzi atât de OK”, a dezvăluit Ramona Olaru.