Cătălin Scărlătescu a dezvăluit ingredientul secret folosit în rețeta sa de șnițele! Iată despre ce este vorba

de: Bianca Rebegea
23:49, 04 feb. 2021

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit, în sfârșit, ingredientul secret folosit în rețeta sa de șnițele. Este vorba despre o rețetă descoperită cu 17 ani în urmă, atunci când chef Cătălin Scărlătescu a aflat că fulgii de porumb sunt cei care dau o aromă specială șnițelelor.

El spune că ar fi trebuit să breveteze atunci rețeta și ar fi fost milionar până acum.

„În 2003 înnebunise lumea cu crochete de pui, reţeta asta era bestseller la noi pe terasă. La un moment dat, un client a cerut să fac ceva la gujoanele de pui, să fie mai altfel. M-am întors nervos în bucătărie, am luat o pungă de fulgi de porumb care era pe acolo şi am dat cu ea de perete şi de masă.

Am auzit cum s-au zdrobit alea şi mi-a venit ideea să le dau prin crocantul obţinut. Aşa mi-a venit ideea. Dacă brevetam ideea atunci eram milionar azi“, a spus chef Cătălin Scărlătescu.

Cum se prepară șnițelele à la chef Cătălin Scărlătescu

Carnea se asezonează cu sare, piper și alte ierburi aromatice. Apoi, se cufundă carnea într-un amestec pe bază de unt. Bucățile astfel obținute se tăvălesc prin fulgii de porumb cu miere, zdrobiți cât mai fin, pentru a-i conferi un strat crocant.

Se recomandă prăjirea șnițelelor în mult ulei.

Iată cum prepari șnițele fragede de pui

Șnițelul face parte din cultura gastronomică austriacă şi germană. Realizat în mod tradiţional din carne de viţel (Wiener Schitzel), acesta a suferit transformări de-a lungul timpului, carnea de viţel fiind înlocuită cu carne de porc sau de pui din considerente atât economice, cât şi practice. Astfel, el a fost imediat adoptat de bucătăria românească. Copiii sunt chiar indragostiti de el și adesea când sunt întrebați ce și-ar dori să mănânce, șnițelul de pui se află în topul preferințelor, alături de pizza și paste.

Pieptul de pui îmbrăcat într-o mantie aurie şi crocantă este extrem de delicios. Având în vedere că această carne este în general fadă, dacă este gătit corect poate fi chiar bun.

Pentru a avea un şniţel gătit corect îl vom găti în baie de ulei foarte bine încins, într-o tigaie adâncă. Este important să vedem cum sfârâie uleiul în jurul bucăţilor de carne când acestea ajung la prăjit.

Pentru a prepara șnițele fragede de pui ai nevoie de :

1 kg piept de pui
2-3 căni pesmet
2 ouă bătute
1 cănită ulei
piper
sare

Tot ce trebuie să faci este:

1. Să bați ouăle cu puţină sare şi piper.

2. Să dezosezi pieptul de pui, să îl speli şi apoi să îl uşor cu nişte prosoape absorbante de bucătărie. Astfel îndepărtezi excesul de apă.

3. Să tai carnea pentru a obţine nişte bucăți mai mici.

4. Să bați fiecare bucățică de piept de pui cu ciocănelul de bucătărie şi să le dai cu sare și piper.

5. Să încingi uleiul.

6. Să treci fiecare bucăţică de carne prin pesmet, apoi prin ou, iar pesmet şi să o pui la prăjit. La final, scurge uleiul în exces și adaugă șnițelele pe farfurii.

Vei obține în acest fel șnițele fragede și gustoase!