Cătălin Măruță, prima apariție după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum! Tragedia a lăsat urme adânci în sufletul lui

de: Cezar Bulgaru
11:20, 04 sept. 2024

Cătălin Măruță a avut prima apariție în mediul online, după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum. Vedeta de la PRO TV a suferit o pierdere profundă în urma decesului tatălui său, survenit săptămâna trecută.

Prezentatorul TV a fost marcat profund de acest eveniment tragic și, în ciuda durerii intense, a împărtășit vestea tristă cu publicul său prin intermediul rețelelor sociale.

„Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată, și îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și mereu vei rămâne în viața mea. De la tine am învățat ce înseamnă să fii puternic, să lupți cu demnitate și să îți păstrezi mereu inima curată, indiferent de greutăți.Îmi vei lipsi mai mult decât pot exprima în cuvinte, dar știu că oriunde vei fi, vei avea grija de noi. Odihnește-te în pace”, este mesajul publicat de Cătălin Măruță.

Cătălin Măruță, prima apariție după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum

În prezent, Cătălin Măruță depune eforturi semnificative pentru a depăși această pierdere tragică. Recent, a împărtășit cu publicul imagini în care apare alături de familie și un duhovnic, mărturisind că a găsit alinare și liniște sufletească după această perioadă dificilă. Totodată, a exprimat recunoștință față de susținerea fanilor săi.

„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că v-ați gândit la mine în aceste momente de durere, la pierderea tatălui meu. Fiecare gând bun și fiecare gest de sprijin m-a ajutat in această perioadă dificilă. Mi-ați oferit puterea de a merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ieri am avut binecuvântarea de a sta la povești cu Părintele Stareț Ioachim de la Mănăstirea Lainici, un om cu o înțelepciune și o căldură sufletească rar întâlnite. Cuvintele sale ne-au alinat sufletul. Sunt recunoscător pentru acest moment de lumină și pace, care ne-a întărit credința și ne-a adus liniște în aceste clipe grele”, a scris Cătălin Măruță pe rețelele de socializare.

De ce s-a stins din viață tatăl lui Cătălin Măruță

Constantin Măruță, tatăl lui Cătălin Măruță, a încetat din viață într-un spital, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Cu toate acestea, se pare că decesul a fost cauzat nu doar de complicațiile provocate de COVID-19, ci și de afecțiunile preexistente, în special diabetul zaharat, cu care se confrunta de mai mulți ani.

Pe 31 august Constantin Măruță a fost condus pe ultimul drum de către cei dragi, evenimentul trist desfășurându-se în comuna Stănești, Gorj, unde se află și casa părintească a acestuia.

Acum, Cătălin Măruță a avut prima apariție în mediul online în care apare alături de familie și un duhovnic.