Cât de frumoși erau! Ştefania, iubita tânărului mort în tragedia de la Lețcani, despre Dănuț: ”Era cel mai bun om. Îl iubesc mult” – FOTO
Dănuț și Ştefania…Așa au fost până luni seara doi tineri la început de drum. Nimic nu părea că poate sta în calea fericirii lor, dar totuși, moartea a stat la pândă pe Drumul European, la Lețcani.
Ziua de luni a fost pentru Dănuț una dintre cele mai fericite pe care o trăise până atunci. Ca orice adolescent și-a dorit să obțină permisul de conducere. A reușit. Luni acesta a devenit șofer. A sărbătorit astă, la fel și iubita lui, Ştefania. Avea multe planuri împreună, iar permisul de conducere i-ar fi ajutat să ajungă în cele mai frumoase locuri în care să petreacă timp amândoi. Reporterii BZI au luat legătura cu Ştefania, iubita tânărului care s-a stins poate în cel mai oribil mod. Cu greu a spus câteva cuvinte despre omul pe care l-a iubit nespus.
”Era un băiat bun, muncitor…Lăsa orice să ajute pe alții. Era cel mai bun om. Îl iubesc foarte mult. Eu vreau doar să știu ce s-a întâmplat, vreau să se facă dreptate”, a spus Ştefania, iubita lui Dănuț.
Tânăra vrea să afle adevărul, așa cum toată lumea își dorește de altfel.
Un tânăr a murit carbonizat într-un grav accident petrecut la Lețcani
Amintim faptul că marți seara, 30 mai, în jurul orei 20.00, a avut loc un grav accident la Lețcani. Un tânăr de numai 18 ani, care se afla împreună cu prietenii, sărbătorind faptul că tocmai își luase permisul de conducere, a murit într-un teribil accident. Mașina în care se afla Dănuț pe locul pasagerului, în dreapta, s-a izbit cu putere într-un copac de pe marginea drumului și apoi a izbucnit în flăcări.
Din nefericire, tânărul de 18 ani, fiind încarcerat, nu a putut fi salvat la timp și a murit carbonizat.
„A fost un accident rutier între Lețcani și Podul Iloaiei, una dintre victime a decedat carbonizat și era în vârstă de 18 ani, o victimă de 22 ani a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, iar cealaltă victimă a fost preluată de un echipaj tip B”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.
Din afirmațiile oferite de către anchetatori, șoferul care se afla la volanul autoturismului, Andrei G. a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, dar și că de fapt, nu el se afla la volan, ci tânărul care și-a pierdut viața. Cu toate acestea, martorii îl contrazic.