Cât costă un tratament pentru o formă ușoară a infecției cu coronavirus? Prețul pornește de la o sumă modestă, dar poate ajunge și la câteva sute de lei

de: Alexandra Abonicesei
02:00, 26 ian. 2021

Pacienții care s-au infectat cu coronavirus și care au o formă ușoară folosesc fondurile proprii pentru achiziționarea tratamentului. Medicii spun că, de obicei, se recomandă medicamente care nu sunt compensate, dar care au un preț accesibil

Majoritatea medicamentelor care se administrează pacienților cu forme ușoare ale infecției cu coronavirus nu sunt prescrise pe o rețetă de către medicii de familie. De câteva luni, doar bolnavii care sunt în stare medie spre severă din cauza infecției cu COVID-19 sunt internați în spital. Pacienții asimptomatici sau cu forme ușoare ale infecției sunt monitorizați de către medicii de familie. Pentru pacienții asimptomatici, medicamentația nu este necesară. În schimb, pentru pacienții cu o formă ușoară de COVID-19 se acordă, în funcție de simptome și patologia de care suferă, cu recomandarea medicului, un tratament. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) nu decontează toate medicamentele prescrise de medicii de familie. Multe dintre medicamentele recomandate nici nu sunt prescrise: Paracetamol, vitamine, Nurofen și Quercetin.

Trei medicamente pentru infecția cu COVID-19 recomandate de medici ajung la un preț de peste 100 de lei

În funcție de simptomele și afecțiunile de care suferă pacienții infectați cu coronavirus, medicii recomandă medicamentele. Vitaminele C și D sunt nelipsite în recomandările medicilor, dar se mai adaugă și Paracetamol și Quercetin, ceea ce poate scoate din buzunarele pacienților peste 100 de lei. Cel mai scump medicament din această listă este Quercetin, un antioxidant puternic, cu rol în protecția sistemului respirator și reducerea reacțiilor alergice, recomandat de unii medici de familie, și care poate fi găsit la un preț de circa 90 de lei.

„Antibioticele nu se recomandă decât dacă a constatat medicul că este o suprainfecție bacteriană. Pentru formele ușoare, la recomandarea medicului pentru fiecare pacient în parte, poate fi inclus: Paracetamol, care în funcție de simptome se poate lua o zi, două sau mai mult, vitamine pentru cel puțin două săptămâni, de obicei recomand chiar pentru o lună de zile, dar și Quercetin, câte 1 comprimat pe zi care, de asemenea, se ia la indicațiile medicului pentru o anumită perioadă de timp. Pentru pacienții care trec de o anumită vârstă sau care au anumite patologii, anumite antecedente, se calculează scorul de risc de tromboză, pentru care se recomandă anticoagulante. Prețul pentru astfel de medicamente este cel mai scump, undeva la 300 de lei și peste”, spune dr. Dana Popescu, medic de familie din comuna Deleni, județul Iași.

Reprezentanții CAS Iași au dat exemple de medicamente aflate pe listele de compensare

Perioada de timp în care un pacient trebuie să ia respectivul tratament diferă de la un caz la altul. Mai ales în zonele rurale din județul Iași, sute de pacienți nu sunt asigurați medical și au venituri mici. Din acest motiv, pentru cei care au nevoie de tratament cu anticoagulant sau cu antibiotice, medicii de familie recomandă internarea. În spital, pacienții COVID-19 beneficiază de tratament gratuit.

„Formele ușoare tratate și supravegheate la domiciliu au ca recomandări de la medicul de familie tratamentul simptomatic, exemplu: antitermic/AINS Paracetamol (1-3 lei pentru 10 zile), vitamine (Redoxon, Cetebe Imuno-Active etc. 5-20 lei pentru 10 zile, antiagregant Aspenter (3-4 lei pentru 10 zile) și uneori alte medicamente aflate pe listele de compensare A 90% ( antibiotic Cefuroxima, arsuri gastrice Omeprazol, antiinflamator corticosteroid Prednison) sau B 50/90% (Pantoprazol, Methylprednisolon) pentru alte simptome, acestea putând avea ca și contribuție a pacientului undeva la 10-30 lei. Pacienții pot alege și medicamente mai scumpe cu aceeași substanță activă, diferența de preț fiind în funcție de producător”, explică dr. Corina Gîscă, medic-șef la CAS Iași.

Medicii de familie recomandă pentru tratamentele mai importante internarea în spital a pacienților infectați cu COVID-19

Medicul curant respectă precizările consemnate în protocolul tratamentului COVID-19. Vitaminele, Paracetamolul și alimentația sănătoasă sunt recomandate mult mai frecvent. În schimb, pentru cei care au nevoie de medicamente din categoriile de antivirale, antiinflamatoare și anticoagulante, practic cele cu prețul cel mai ridicat, de multe ori medicii recomandă internarea la spital. Pentru că acestea sunt recomandate persoanelor care au și alte afecțiuni, riscul ca infecția COVID-19 să evolueze negativ este mult mai ridicat, iar supravegherea de către medicii din spital este mai necesară.

„Conform Ord. MS 487/2020, care cuprinde recomandările de tratament COVID-19, în formele asimptomatice și ușoare protocolul de tratament nu este vast. Formele medii și grave vor fi direcționate în unitățile sanitare cu paturi pentru tratament complex. În plus, există excepții de la Normele de aplicare a contractului-cadru cu privire la efectuarea cu prioritate a analizelor de laborator și investigațiile imagistice efectuate pacienților Covid și din programele naționale de sănătate cu impact major”, încheie medicul ieșean.