Cât costă inelul de logodnă primit de Antonia de la Alex Velea
Zilele trecute, Alex Velea şi iubita lui, Antonia, au postat pe paginile de Instagram o imagine care le-a plăcut la nebunie fanilor. În fotografie se putea un imens inel de logodnă pe degetul Antoniei. Într-adevăr, de logodnă, după cum a şi menţionat Velea. Iată, aşadar, că bate clopote de nuntă în showbizul românesc. Câţi bani a dat Alex Velea pe un inel de logodnă pentru Antonia?
Relaţia lor durează de 8 ani. La început nu le-a fost foarte uşor. Se speculase, mai ales în prea de cancan, ca Antonia nu era încă divorţată când începuse relaţia cu cântăreţul. Aşa şi este, dar separaţi erau de ceva timp. Apoi, presa a scris că Antonia şi-a părăsit fata la fostul lor, în Italia. Totuşi, îi plăteşte pensie alimentară şi se pare că micuţa are relaţie bună atât cu Velea, cât şi cu fraţii vitregi.
Inel de logodnă. Cât costă bijuteria purtată de Antonia?
Alex Velea a cerut-o recent în căsătorie pe iubita lui, Antonia. Acum, cei doi se pregătesc de nuntă. Imaginea postată pe Instagram a devenit virală, adunând peste 64.000 de aprecieri. Probabil te întrebi câţi bani costa un inel de logodnă precum cel primit de Antonia.
„A zis “Da”! Eşti focul din inima mea! Te iubesc până dincolo de moarte!!!„, a fost mesajul transmis de Alex Velea la numai câteva ore după ce a fost invitatul lui Cătălin Oprişan la emisiunea AŞ.ro LIVE.
Ei bine, avem răspunsul! Inelul este din aur alb şi are safire galbene, diamante şi e de 18 karate. În total are 68 de pietre, din care 48 sunt diamante, iar restul de 20 sunt safire. Are, în total, 7.67 grame, fiind realizat manual în întregime. Mai mult, inelul a fost cumpărat dintr-un magazin a cărui imagine este chiar Antonia. Conform unor informaţii, inelul se vinde cu 18.835 lei, adică peste 3.800 de euro. Iată, așadar, câți bani a scos cântărețul din buzunar.
Familist convins şi cântăreţ de succes
Antonia i-a dăruit lui Alex Velea doi băieţi.
„Sunt cel mai bun tată”, a ţinut să asigure Velea.
Când era mic, Velea îşi dorea să devină fotbalist, fiind fan înfocat al echipei din Bănie.
„Când eram mic voiam să mă fac pădurar. Mama lucra la Centrul de Cercetări şi Încercări în Zbor, într-o bază militară, şi încă de pe vremea comuniştilor, când mă mai lua îmi spunea: ‘Vezi că o să te întrebe răposatul, directorul de acolo, ce vrei să te faci! Spune pilot de încercări’. Mă întreba şi până acolo uitam şi spuneam că vreau să mă fac pădurar.
După asta cred că de prin clasa a 4-a am ştiut că vreau să mă fac muzician. Mi-am dorit de mic atmosfera de la concerte!”, şi-a amintit Alex Velea la AS.ro LIVE.
„Începusem cu muzica, cu dansul, şi îmi plăcea că atrăgeam atenţia aşa. Mi-a plăcut şi fotbalul, atunci cele mai mari superstaruri erau fotbaliştii. Era Generaţia de Aur şi îi iubeam pe toţi, îi veneram”, a povestit artistul.
„Nu dau cu stângul în dreptul, dar nu ştiu câtă rezistenţă am în teren. Am jucat odată, într-o sală, am alergat de trei ori şi am zăpăcit”, a declarat Velea.