Cât a ajuns să coste un pahar de bere pe litoralul românesc. Prețurile de au luat-o razna! 

de: Cezar Bulgaru
12:28, 01 iul. 2024

Sezonul estival a venit cu o serie de surprize pentru turiști și nu mică le-a fost mirarea când au văzut cât a ajuns să coste un pahar de bere rece pe litoralul românesc. Micile evadări la mare nu prea îi încântă pe români! Temperaturile caniculare din ultimele săptămâni îi determină pe oameni să se îndrepte către litoral, dar în acest sezon estival se confruntă și cu surprize neplăcute. Iată cât costă o bere rece.

Dacă vrei să faci o escapadă la mare în țara noastră pentru câteva zile, ar trebui să fii pregătit din punct de vedere financiar.

Prețuri mari pe litoralul românesc

Dacă optezi să îți petreci vacanța în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, ar trebui să iei în considerare prețurile mai ridicate din acest an, care sunt resimțite din plin de turiști. Chiar dacă mulți români aleg să călătorească în destinații precum Grecia sau Turcia, stațiunile din România rămân populare, dar costurile sunt mai mari uneori, chiar comparabile cu cele din străinătate.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a constatat o creștere cu 10-15% a prețurilor pe litoral, în paralel cu o creștere neașteptată de 25% a numărului de rezervări față de perioada similară din anul anterior.

Cât a ajuns să coste un pahar de bere pe litoralul românesc

Cei care doresc să se răcorească cu o bere rece la draft, servită direct pe plajă, vor trebui să aibă între 11 și 16 lei la ei, în funcție de tipul berii pe care îl aleg.

Stațiunea Mamaia atrage cel mai mare număr de turiști în 2024, urmată de Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costinești, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol și Mangalia.

În Mamaia, la începutul sezonului, închirierea unui șezlong pentru întreaga zi costă 70 de lei, dar se așteaptă ca acest preț să crească pe măsură ce sezonul estival avansează. Anul trecut, în plin sezon, un șezlong putea ajunge și la 200 de lei pe zi în stațiunea Mamaia Nord.

Cât costă o porție de hamsii 

Creșterea prețurilor este semnificativă, comparativ cu aceleași perioade ale anilor trecuți. Tocmai de aceea, românii sunt nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare atât pe plajă, cât și la restaurante.

Chiar dacă alegi să mănânci pe plajă sau la restaurant, prețurile de pe litoralul românesc sunt destul de mari. Hamsiile, porumbul fiert și fructele sunt printre cele mai populare produse vândute pe litoralul românesc.

Dacă în anii trecuți o 100 de grame de hamsii costa în jur de 10 lei, acum, pofticioșii trebuie să scoată din buzunare mai mult. În Agigea, acum, o 100 de grame de hamsii costă 22 de lei, iar pentru o porție de două sute de grame, prețul urcă la 34 de lei.

Totuși, litoralul românesc este în continuare foarte frecventat de turiști români și străini, iar cât a ajuns să coste un pahar de bere nu pare să îi sperie pe cei dornici de distracție.