Casele de lux ale unui medic celebru din Iaşi care vor fi confiscate. Vilele au fost cumpărate din spaga – FOTO

de: Redacția BZI
15:38, 31 aug. 2014

@ O parte dintre medicii ieşeni care au averi uriaşe cred că nimeni nu ar îndrăzni vreodată să-i întrebe de unde au adunat atâta bănet @ Unul dintre aceşti medici este deja în anchetă şi ar putea rămâne fără luxoasele vile @ Cunoscutul medic ieşean care deţine o avere impresionantă nu poate justifica sume importante de bani

A adunat o avere colosală, obţinând venituri importante de la diferite firme. Când inspectorii de specialitate au început să-i verifice fiecare bănuţ din conturi, au descoperit că medicul nu poate justifica o sumă importantă de bani. În această situaţie, inspectorii au susţinut că medicul care a deţinut şi încă mai ocupă o funcţie într-un mare spital din Iaşi are o avere mult mai mare decât veniturile legale pe care le-a dobândit de-a lungul anilor.

Prof. dr. Adrian Covic, fost manager al Spitalului C.I. Parhon, în prezent şeful Clinicii de Nefrologie din unitatea medicală menţionată, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care cere confiscarea averii acestuia. Inspectorii de la ANI au calculat toate veniturile înregistrate de ex-managerul Covic din anul 2003 până în prezent. Astfel, ANI a stabilit existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1,67 milioane lei, adică 407.730 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de Adrian Covic.

Fostul manager de la Spitalul Parhon deţine, pe lângă vila din Copou, o casă în Valea Lupului. De aproape un an de zile, este văzut mai rar la vila din comună ieşeana Valea Lupului, pentru că familia prefera să locuiască în casa din Copou. Vila din Valea Lupului a costat o sută de mii de euro, fiind dobândită în urma încheierii unui contract de vânzare cu membrii familiei Fiterman care deţin mai multe firme ce au ca obiect de activitate producţia şi furnizarea de medicamente sau prestarea de alte servicii medicale. Casa din stradă Ghica Voda situată în municipiul Iaşi a costat 400.000 de euro. Familia Covic ar putea rămâne fără ambele case, acestea urmând a fi confiscate. Prof. dr. Adrian Covic este cercetat şi de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi. În perioada 2003 – 2011, medicul Covic a realizat venituri salariale în cuantum de 3.897.122 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 5.554.875 lei, diferenţa de 1.657.753 lei neputând fi justificată de acesta.

Firmele care l-au plătit pe Covic

În perioada în care a fost manager al Spitalului C.I. Parhon, prof. dr. Adrian Covic avea încheiate contracte cu şapte societăţi comerciale care furnizau bunuri sau servicii unităţii medicale cărora le plătea zeci de miliarde lei. Ulterior firmele încheiau contracte cu medicul Covic în baza cărora plăteau bani directorului de la Parhon. ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Adrian Covic, deoarece în perioada în care era manager a exercitat alte funcţii salarizate sau indemnizate în cadrul a 7 societăţi comerciale. Printre firmele care i-au dat bani lui Covic se număra Fresenius România SRL, Paraxel Internaţional, Novartis Pharma Service, Amgen România SRL, Fresenius Nephrocare SRL, un Centru de Cercetate Clinica organizat ca societate comercială etc.