Cascada Pișoaia, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Apuseni!
Cascada Pișoaia, cunoscută și drept „Cascada Miresii” se află în Munții Apuseni într-o rezervație protejată prin lege ce se întinde pe o suprafață de peste două hectare. Aceasta se află în partea de nord-vest a județului Alba, nu departe de masivul Găina.
Cascada Pişoaia se află în comuna Vidra, sat Nemeși, pe Arieşul Mic, la confluenţă cu pârâul Slatina, în imediata apropiere a drumului DJ 762 Mihoieşti – Avram Iancu. Căderea de apă se realizează de la aproximativ 18 m înălțime, cu un front de răsfirare a apei de 25 de metri pe abruptul stâncos pe care se scurge.
Despre Cascada Pișoaia
Rezervaţia Cascada Pişoaia se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, încadrată într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Este o rezervație peisagistică, aflată pe un prag stancos de calcare.
În spatele ei se află o pădure de amestec conifere-foioase. Apele din zona sunt bogate în calcar și dau naștere unor splendide formațiuni calcaroase, de vârstă paleozoică, care maresc spectaculozitatea locului. De asemenea lângă cascadă se găsesc trei bolovani gigantici, sculptați de vreme, ce sporesc frumusețea locului și dau peisajului un aspect pitoresc deosebit.
La 500 de metri de cascadă lângă drumul asfaltat puteți vizita Dealul cu melci. Cochilii de melci pietrificate de diferite forme si dimensiuni. La atingere încă se mai poate simții spirala fina a cochiiliilor.
Casa Memorială Avram Iancu se gasește deasemenea în apropiere. Acolo puteți admira frumoasă căsuță a marelui erou și un muzeu ce adăpostește mai multe expoziții permanente. Traseul se poate efectua într-o zi cu mașina cu plecare din Arieșeni dimineața și întoarcere pe la orele 14-16 depinde cate pauze si fotografii faceți.
Astfel că puteți să gasiți cazare in Arieșeni deoarece pe o raza de 30 de kilometrii in jurul acestei stațiuni găsiți peste 50 de obiective turistice. Pentru cei care doresc să se cazeze în altă parte găsiți cazare în Albac, Câmpeni sau chiar în comuna Vidra.
Alte obiective turistice în apropiere de cascadă
Rezervaţia Dealul cu melci este un unicat geologic, fiind, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Dealul cu melci, din punct de vedere geologic, reprezintă un conglomerat de gresii şi marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluşte.
Cu uşurinţă se pot observa formele şi mărimile diferite de melci cimentaţi în stâncă, în straturi ce variază între 8 şi 10 m grosime. Rezervaţia se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată ştiinţifică ajunge la 4,30 hectare. Rezervaţia paleontologică Dealul cu melci este situată la o altitudine de 650 m, în judeţul Alba, comuna Vidra — sat Nemeşi.
Peștera Scărișoara se află la aproximativ 15 kilometri de comuna Arieşeni. Turiştii pot coborî pe acest gheţar urmând treptele de lemn. Potrivit mai multor documente, aici exista o scară ce înlesnea coborârea încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Gheţarul, vechi de peste patru milenii, poate fi vizitat numai în sectorul superior, cel inferior fiind lipsit de gheaţă.
Tot în zona Arieşeni, pe lângă Cascada Pișoaia, puteţi vedea Groapa Ruginoasă, considerată „Marele Canion al României”. Cu o adâncime de peste 100 de metri, ea se întinde pe o distanţă de 600 de metri.