Casa de Pensii Iași a plătit ajutorul de deces în valoare de 13 milioane de lei

de: Raluca Costin
02:00, 29 ian. 2022

Casa de Pensii Iași a achitat ajutorul de deces, în valoare de 13 milioane de lei, în ultimele 3 luni. Suma acordată în anul 2022 a crescut de la 5.380 de lei, la 6.095 de lei

Casa de Pensii Iași a plătit 13 milioane de lei, ajutor de deces, către peste 2.000 de beneficiari. În ultimele 3 luni au fost achitate sume mai mari după ce a crescut ajutorul de deces, în luna ianuarie 2022, de la 5.380 de lei, la 6.095 de lei. Suma de 6.095 de lei este acordată în cazul decesului unui salariat asigurat în sistemul public de pensii sau în cazul morții unui pensionar. Suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie a persoanei asigurate sau a pensionarului.

Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii Iași, acordarea ajutoarelor de deces se va face, în continuare, prin folosirea metodelor de transmitere a solicitărilor, respectiv e-mail, la adresele: deces.iasi@cnpp.ro, cjp.iasi@cnpp.ro, fax 0232/410.092 sau poșta electronică. Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut. Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Ajutorul se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

Plăți cu câteva milioane de lei mai mari, în ianuarie 2022

Ieșenii au primit pensii mai mari de la 1 ianuarie 2022, după ce punctul de pensie a fost mărit de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. Pensia minimă a crescut de la 800 la 1.000 de lei, pe lună. Pe de altă parte, cea mai mare pensie acordată în Iași, eliminându-le pe cele speciale, este de 12.710 lei, după ce au fost reținute contribuțiile la sănătate (1.100 de lei) și impozitul pe venit (1.190 de lei), odată cu schimbarea legislației.
Următoarele două pensii, ca valoare, ce sunt acordate de la bugetul de stat, deci nu sunt speciale, sunt 12.386 de lei net și, respectiv, 12.305 lei net lunar.

Numărul total de pensionari din județul Iași este de 162.732. Pensionarii din Iași au primit și ajutoarele sociale promise de Ministerul Muncii pentru cei care au venituri cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei, lunar.

Casa de Pensii Iași a plătit ajutorul de deces, dar și un supliment financiar

Ordonanţa de Urgenţă prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022. Aceștia au primit ajutoare financiare în valoare de 91.280.127 lei. Numărul total de beneficiari de ajutor financiar din Iași este de 85.536 de persoane, dintre care 47.507 cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 de lei și care au primit în ianuarie 1.200 de lei.
Un număr de 38.029 de pensionari cu venituri între 1.000 și 1.600 de lei inclusiv primesc diferența până la 2.200 de lei și total venituri.

Unii dintre pensionarii din Iași au fost nemulțumiți că nu au primit banii de la stat, deși se încadrau. De asemenea, pe lângă aceste ajutoare financiare acordate doar o dată, Casa de Pensii Iași a plătit către beneficiari, în luna ianuarie 2022, ajutorul de deces.