Casa de Pensii a facut anuntul. Când vor fi livrate pensiile în luna septembrie?

de: BZI.ro
11:46, 29 aug. 2020

Prin intermediul unui comunicat de presă, Casa Națională de Pensii Publice a anunțat când vor fi livrate pensiile în luna septembire. Ce ar trebui să știe pensionarii?

Casa Națională de Pensii Publice a făcut anunțul oficial referitor la plata pensiilor pentru luna septembrie. Mai exact, reprezentanții autorităților au precizat că operațiunile care țin de achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie a anului 2020 au fost încheiate, ceea ce înseamnă că pensiile vor fi livrate în perioada imediat următoare.

Data exactă când vor fi livrate pensiile în luna septembrie

Casa Națională de Pensii Publice a precizat, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, că atât documentele de plată, cât și cele de informare a plății pensiei au fost expediate către Poșta Română. Având în vedere acest lucru, pensiile vor fi livrate la domiciliul pensionarilor în perioada 1-15 septembrie, iar același interval de timp se va respecta și pentru plățile restante.

În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți la domiciliu între 1 și 15 septembrie, atunci, aceștia își pot ridica drepturile bănești și documentul de plată de la ghişeele poştale. Cu toate acestea, pensionarii trebuie să știe că pot face acest lucru doar în termen de 2 zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii septembrie.

Pensionarii care încasează pensia pe card trebuie să știe că banii vor fi virați în conturile lor pe data de 14 septembrie, iar documentul de informare le va fi livrat la domiciliu între 1 și 15 septembrie.

Schimbări importante începând cu data de 1 septembrie 2020. Ce se întâmplă cu punctul de pensie?

Casa Națională de Pensii Publice a mai făcut un anunț important referitor la valoarea punctului de pensie care, începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi de 1.442 lei. Mai mult decât atât, tot de la începutul lunii septembrie indemnizația socială pentru pensionari va avea valoarea de 800 lei, în timp ce indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor care sunt încadrați în gradul I de invaliditate va fi de 1.154 lei.