Cartierul Tătărași a fost acaparat de buruieni. Localnicii așteaptă intervenția autorităților de câteva săptămâni – FOTO

de: Petronel Ștefan
02:00, 29 mai 2023

Ieșenii din Tătărași sunt revoltați după ce cartierul a fost acaparat de buruieni. Datorită vremii din ultimul timp și ploilor abundente, vegetația a crescut într-un ritm foarte rapid, astfel că localnicii sunt nevoiți să meargă prin iarba înaltă pentru a ajunge la blocul unde locuiesc

Situația persistă deja de câteva săptămâni, iar ieșenii au făcut mai multe sesizări la primărie, în speranța că va veni cineva să curețe zonele afectate, însă până acum nu s-a observat nicio schimbare. Este destul de periculos, având în vedere că odată cu sezonul cald au apărut și căpușele care preferă un astfel de mediu.

Cartierul Tătărași a fost acaparat de buruieni

Oamenii au făcut mai multe sesizări la primărie

Pe lângă spațiile verzi afectate, mai sunt și anumite parcuri care par desprinse dintr-un peisaj din sălbăticie. Oamenii sunt deranjați că au văzut zi de zi cum vegetația a crescut incontrolabil, însă nimeni nu intervine, așa că au decis să facă mai multe sesizări la primărie, în speranța că vor fi auziți. Iarba este destul de înaltă, fiind extrem de dificil pentru o persoană în vârstă sau un copil să se deplaseze. Pe lângă toate astea, mai există și pericolul insectelor periculoase din vegetație, în special al căpușelor. Majoritatea zonelor afectate sunt pe strada Ciurchi și pe aleile alăturate din cartierul Tătărași.

„Priviți cum arată totul, de parcă noi nu suntem în Iași. Așa e de câteva săptămâni, de parcă an de an suntem uitați de cei de la primărie. Cine știe ce animale sunt prin iarba asta, șoareci, căpușe, șerpi. Uneori, îmi este și groază să mai trec pe aici, dar ce pot să fac”, povestește nemulțumită o localnică.

Ieșenii au făcut sesizări

Sesizările au fost făcute cu trei săptămâni în urmă

Văzând că nu se întâmplă nimic din partea autorităților locale, ieșenii au dat dovadă de spirit civic și au făcut mai multe sesizări, însă fără răspuns concret până acum. Acestea au început să apară de la începutul lunii mai, iar în afară de promisiunea că totul se va rezolva în cel mai scurt timp, oamenii nu au mai primit altceva. Ei au continuat să anunțe primăria în legătură cu situația din teren și speră ca până la sfârșitul lunii mai să se rezolve problema.

„Prima sesizare am făcut-o pe 1 mai, de atunci am mai făcut vreo câteva, dar mereu îmi spuneau că vor rezolva problema. Nu sunt doar eu în situația aceasta, mai mulți vecini au procedat la fel, deci nu ar putea spune că este un caz izolat. Înțelegem că nu au de unde să știe tot ce se întâmplă prin oraș, tocmai de asta le-am arătat noi, dar văd că a fost degeaba până acum”, a precizat unul dintre locatari.

Până în prezent, situația din Tătărași a rămas la fel, cartierul a fost acaparat de buruieni, iar oamenii așteaptă cu disperare să intervină cineva.