Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley! De ce spune clarvăzătoarea că „este o relație karmică”

de: Pruna Gabriela
19:00, 29 mai 2023

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Gina Pistol și Smiley s-au căsătorit pe data de 27 mai. Cei doi îndrăgostiți și-au dus relația la următorul nivel, plini de iubire, veselie și distracție, având alături cei mai speciali și dragi oameni din viața lor.

După marele eveniment din viața celor doi, clarvăzătoarea Carmen Harra a făcut câteva predicții la scurt timp după ce îndrăgitul artist și frumoasa prezentatoare TV au făcut nunta.

Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley

Carmen Harra a făcut o serie de previziuni după nunta lui Smiley și a Ginei Pistol. Clarvăzătoarea susține că cei doi au o relație extraordinară și o numește „karmică”.

Mai mult decât atât, a spus clar că ei sunt două persoane total diferite, ceea ce îi atrage foarte mult unul spre celălalt. În ciuda diferențelor, Carmen Harra spue că au și multe puncte comune pe lângă personalitatea diferită, astfel că se pot sincroniza foarte bine și fac lucrurile să funcționeze excepțional de fiecare dată.

„Relația lor este extraordinară, pentru că este o relație karmică. El este un independent, un om care și d-asta se însoară târziu, dar (…) relațiile karmice sunt cele mai intense, extrem de puternice și trebuie să aibă loc. E o relație foarte bună, extraordinar de importantă pentru amândoi, ei au niște lucruri pe care trebuie să le rezolve împreună”, a spus Carmen Harra.

Carmen Harra: „Sunt perfecți unul pentru altul”

Despre căsnicia lui Smiley și a Ginei Pistol, Carmen Harra spune numai lucruri bine. Clarvăzătoarea susține că cei doi sunt făcuți unul pentru celălalt și transmite că doar Gina Pistol a putut să îl atragă pe Smiley în viața ei pentru a-l duce spre o căsătorie.

„Sunt perfecți unul pentru altul. Ea este o extrovertită, o fermecătoare, iar el este un independent foarte greu de dus la altar. Dar ea este singura care l-a putut atrage în viața ei, a-l duce spre o căsătorie. Va fi o căsătorie datorită ei, extrem de fericită, ea îl balansează, îi aduce exact emoțiile de care are nevoie”, a mai spus Carmen Harra.