Carmen de la Sălciua plânge când se gândește la Dana Roba
În timp ce Dana Roba se luptă pentru viața ei, prietenii ei o susțin neîncetat pe rețelele de socializare. Make-up artista a fost lovită cu ciocanul în cap de soțul ei, iar Carmen de la Sălciua este profund afectată de starea în care se află cea care îi este prietenă. Artista a făcut dezvăluiri în lacrimi și a plâns, vorbind despre Dana Roba.
Cazul Danei Roba a emoționat o țară întreagă, după ce în urmă cu doar câteva zile a fost mutilată și bătută cu ciocanul de actualul ei soț. Chiar dacă informațiile afectează pe toată lumea, cei mai șocați sunt cei care o cunosc și prietenii ei.
Dintre aceștia face parte din Carmen de la Sălciua, care a apelat de multe ori la serviciile sale, atunnci când a participat la un eveniment.
Carmen de la Sălciua plânge când se gândește la Dana Roba
Dincolo de mesajele de susținere pentru Dana Roba, Carmen de la Sălciua se gândește la ea în fiecare zi, dar mai ales la clipele petrecute împreună cu ea. Cele două au o relație bună și au petrecut mult timp împreună la salonul ei, atunci când cântăreața a apelat la serviciile sale de machiaj.
Carmen de la Sălciua a vorbit și astăzi despre Dana Roba, spunând că poartă un machiaj inspirat din stilul ei și pe care sora artistei l-a învățat de la cursurile sale de machiaj. De asemenea, a spus că își amintește de momentele în care petreceau timp în salonul ei, când vorbeau și râdeau împreună, iar lacrimile au început să curgă imediat.
”Mă pregătesc de nuntă. Sora mea mi-a realizat un machiaj superb și crec că multe recunoașteți acest stil de machiaj. Este stilul pe care ea l-a învățat la cursul de perfecțiune alături de Dana Roba, care, din păcare, nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții ei. Chiar dacă ea nu are acces la telefon și nu poate să vadă aceste mesaje, atât eu, cât și sora mea îi dorim însănătoșire grabnică.
Să se întoarcă cu bine la fetițele ei și să le crească până la sfârșitul vieții, în liniște și pace, pentru că cred că acesta este cel mai important lucru. Să ai liniște în casa ta. Mi-am amintit astăzi de multe momente în care râdeam, ne simțeam bine și făceam glume în salon.”, a mărturisit Carmen de la Sălciua, pe Instagram.
Mesajul surorii Danei Roba
Sora Danei Roba îi ține pe fanii ei la curent cu tot ceea ce se întâmplă în aceste momente delicate. Până în acest moment, make-up artistul nu poate să primească vizite și este sub supravegherea atentă a medicilor, deoarece starea ei este foarte sensibilă.
Așadar, Lidia Roba le-a transmis tuturor că momentan pot să o susțină doar cu un gând bun, nu și cu prezența.
”Dana, în continuare nu poate primi vizite. Vă rugăm în continuare să respectați decizia medicilor și a familiei. Vă mulțumim că sunteți alături de noi! Apreciem enorm fiecare mesaj!”, a transmis Lidia Roba, pe rețelele de socializare, potrivit spynews.