Care este motivul pentru care Simona Gherghe a demisionat de la Antena 1

de: BZI.ro
17:30, 13 oct. 2019

Simona Gherghe a lipsit o bună perioadă de pe micile ecrane, fiind în concediu de maternitate. În tot acest timp, Cristina Cioran a înlocuit-o pe cunoscuta prezentatoare. Deși toată lumea credea că Simona se va întoarce să modereze emisiunea care a consacrat-o, a decis să demisioneze de la Antena 1.

Puțini știu că Simona se judecă din octombrie 2014 cu un doctor bârlădean care a dat-o în judecată pentru defăimare. Acuzat de Cătălina Gâncianu că i-ar fi îmbolnăvit copilul, Simiciuc a luat calea tribunalelor, câștigând anul trecut câte 2000 de euro daune de la Antena 1 și de la Simona Gherghe, dar și de la femeia care l-a acuzat. Ulterior, însă, Curtea de Apel Iași a decis că și Gherghe, și postul tv la care a fost difuzată emisiunea nu se fac vinovați.

Din păcate pentru Simona Gherghe, care s-a retras recent de la cârma emisiunii, doctorul Simiciuc nu renunță la proces, așa că a deschis acțiune tocmai la Înalta Curte de Casație și Justiție, primul termen urmând a se desfășura până la finalul acestui an!

”ÎN ULTIMII ANI AM TOT AVUT OFERTE…”

Fosta prezentatoare de la ”Acces Direct” a lămurit în cele din urmă motivul pentru care nu și-a mai dorit să se întoarcă la cârma emisiunii după ce a născut pentru a doua oară.

”Pentru că am simțit că, după aproape 9 ani, trebuie să schimb ceva în plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de știri. Acum, am simțit că am obosit. Nu e un format comod. Emoțional, m-a consumat foarte tare. Și am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viața mea.

În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani și, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am”, a declarat Simona pentru viva.ro.