Care este diferenta dintre infarct si stop cardiac. Multi le confunda
In ultimii ani, bolile de inima au dus la mediatizarea a numeroase cazuri tragice, iar in randul persoanelor publice avem destule exemple. Solistul Mihai Constantinescu (73 de ani) se afla in moarte cerebrala, la sectia de terapie Intensiva de la Spitalul Floreasca, dupa ce in dimineata de 13 mai a suferit un stop cardiac. Gabriel Cotabita si Andreea Balan au trecut si ei pe langa moarte, din aceeasi cauza, in timp ce fostul premier Mihai Tudose si actorul Florin Busuioc au ajuns la spital cu infarct miocardic. Multi confunda cele doua manifestari, asa ca medicul specialist a explicat, pentru Click!, care este diferenta dintre infarct si stop cardiac.
De regula, infarctul miocardic aparea numai dupa varsta de 40 de ani, dar acum medicii trag un semnal de alarma! Si tinerii se pot imbolnavi, printre cauze fiind si predispozitia genetica, fumatul, caldura excesiva, care asociata cu deshidratarea favorizeaza producerea infarctului de miocard.
Ce este infarctul miocardic
Infarctul miocardic este denumirea medicala a necrozei miocardice acute. Mecanismul este simplu: o placa de grasime se depune pe peretii vaselor de sange din inima si astfel se formeaza cheaguri care blocheaza fluxul normal al sangelui. Muschiul inimii nu mai functioneaza normal si apar durerile. Tinerii au tendinta sa neglijeze aceste dureri, dar acest comportament le poate pune viata in pericol. O data produs si neglijat, infarctul de miocard poate duce chiar si la moartea muschiului inimii. In fapt, acesta nu se mai contracta si pacientul are mult de suferit: nu va mai avea dureri in piept, in schimb, va obosi la cele mai mici eforturi.
Cum se manifesta infarctul miocardic
“Infarctul, numit frecvent si atac de cord, este o afectiune care are ca substrat infundarea unui vas care iriga inima. In cazul unui infarct, pacientul are durere intensa, se prabuseste, dar respira. Stop cardio-respirator are loc atunci cand inima nu se mai contracta si nu mai primeste aer de la plamani. Inseamna oprirea batailor inimii (a activitatii cardiace) subit si apare brusc. Cauzele sunt fie insuficienta de valva, fie plamanul nu mai functioneaza si nu se mai face schimbul gazos”, a explicat, pentru Click!. Gabriela Cozmanciuc, medic chirurg cardio vascular, prima femeie chirurg din Romania care a facut un transplant de cord.
Ce este stopul cardiorespirator
Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces la nivel mondial, iar incidenta acestora in randul persoanelor tinere a crescut alarmant. Iata cum desebesti infarctul de un stop cardiac. “In cazul unui stop cardiac, pacientul nu mai respira si trebuie resuscitat in primele 10 minute, pentru a salva activitatea cerebrala. Cheia, intotdeauna, o reprezinta controalele la timp si respectarea recomandarilor. Depinde insa mult si de patologie”.