Care a fost rata de incidență a infecțiilor cu COVID-19 în județul Iași în luna octombrie? În numai o lună, incidența de îmbolnăviri a ajuns la 2.02 la mia de locuitori

de: evelina.chitoroaga
02:00, 02 nov. 2020

În luna octombrie, rata de incidență a infecțiilor cu COVID-19 în județul Iași a ajuns la 2.02 la mia de locuitori. În această lună s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri de coronavirus de la începutul pandemiei. Tot în această lună am asistat la un record al numărului de infectări

Pe data de 1 octombrie, rata de incidență a infectărilor cu COVID-19 la Iași a fost de 1,40 la mia de locuitori. De la zi la zi, am asistat la o fluctuație a numărului de îmbolnăviri și implicit a incidenței. În numai o lună de zile, rata de incidență a numărului de îmbolnăviri pe județul Iași a ajuns la 2.02 la mia de locuitori. Mai multe zile la rând, rata de incidență a fost de 1,9 pe tot județul. În această lună am asistat la un nou record ca număr de infectări de COVID-19 raportate la 24 de ore. Astfel, în ziua de 30 octombrie au fost înregistrate 334 de noi îmbolăviri, iar la o zi distanță s-au înregistrat 11 decese. În ziua de 31 octombrie, Iașul a înregistrat cele mai multe decese în rândul pacienților infectați cu COVID-19 de la începutul pandemiei.

În această lună au murit, în medie, 3-4 pacienți pe zi. Tinerii sunt din ce în ce mai prezenți în secțiile de ATI

Conform datelor actualizate de Direcția de Sănătate Publică din Iași, rata de incidență pe județul Iași în ceea ce privește numărul de infectări cu COVID-19 a ajuns la 2.02 la mia de locuitori. La începutul lunii octombrie, numărul de îmbolnăviri a debutat sfios, cu o medie de 130 de cazuri pe zi, urmând ca în a doua parte a lunii numărul de cazuri să se dubleze. În ziua de 30 octombrie s-au înregistrat 334 de noi îmbolnăviri cu COVID-19. În ceea ce privește numărul de decese, în această lună, în medie, au murit 3-4 pacienți pe zi. Medicii au observat o creștere a numărului de pacienți tineri care intră în Terapie Intensivă și care, din cauza agresivității noului coronavirus, mor, deși nu suferă de alte comorbidități.

În luna octombrie s-au înregistrat 6.136 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, mai bine de jumătate din numărul total de infectări de la începutul pandemiei

În luna octombrie, în județul Iași s-au înregistrat 6.136 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, mai bine de jumătate din numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei. Din luna martie și până în prezent, în județul Iași s-au înregistrat 10.992 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre acestea, doar 4.087 au avut nevoie de internare în spital, restul, fiind asimptomatici sau cu forme ușoare, au mers în izolare la domiciliu. Incidența numărului de cazuri de COVID-19 în județul Iași a crescut în ultimele zile din luna octombrie.

Dacă pe data de 29 incidența cazurilor de COVID-19 era de 1,92 la mia de locuitori, pe data de 1 noiembrie incidența a crescut la 2.02 la mia de locuitori la nivelul județului. În schimb, rata de incidență a municipiului Iași este 2.08 la mia de locuitori. Medicii spun că vom asista la o creștere a numărului de cazuri și asta pentru că din ce în ce mai mulți ieșeni neglijează măsurile de protecție și distanțare impuse de autorități.

O mare parte dintre cazurile de COVID-19 din luna octombrie vin din focarele din unitățile sanitare din Iași

În luna octombrie am asistat la un record în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19 raportate la fiecare 24 de ore de către autorități. În ziua de 30 octombrie au fost înregistrate 334 de noi îmbolnăviri. În numai o singură lună, Iașul a înregistrat jumătate din cazurile de COVID-19 raportate în 8 luni de zile. Totodată, în această lună s-a înregistrat un număr mare de focare de infecție cu COVID-19. Dintre acestea, amintim unul dintre cele mai mari focare de COVID-19 înregistrat într-o uniate sanitară. Este vorba despre focarul de la Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii „Sfânta Maria”din Iași.

La Unitatea de Primiri Urgențe a acestei unități sanitare au fost depistate 30 de cadre medicale infectate cu COVID-19. Peste un sfert dintre cadrele medicale angajate pe acest compartiment au intrat în izolare la domiciliu, iar ca urmare a deficitului de personal, colegii acestora au fost nevoiți să lucreze un program de 12/24. Cele mai multe cazuri de infectări cu COVID-19 din luna octombrie au fost din focarele din spitale.