Caravana Medicală AUR a ajuns în comuna Popești din Iași! Sute de localnici au primit gratuit consultații oftalmologice și ochelari de vedere

de: Redacția BZI
02:00, 12 iul. 2024

Caravana Medicală AUR a ajuns în comuna Popești. Încă de la prima oră a dimineții, ieri, 11 iulie 2024, sute de localnici s-au prezentat pentru a beneficia de consult oftalmologic și ochelari de vedere în mod gratuit

Caravana Medicală AUR a însemnat consultații pentru peste 20.000 de români din peste o sută de localități din România. Caravana Medicală AUR alături de Medicii pentru satele țării a însemnat circa 15.000 de seturi de analize medicale complete, peste 12.000 de consultații oftalmologice, mii de ecografii și EKG, dar și alte câteva mii de consultații stomatologice. La toate acestea s-a adăugat și oferirea a 40 de autoturisme pentru medicii de familie din țară, pentru ca aceștia să poată ajunge mai ușor la consultații.

Caravana Medicală AUR a ajuns în comuna Popești. Sute de localnici au beneficiat de consultații oftalmologice și ochelari de vedere în mod gratuit

Caravana Medicală inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost în județul Iași, ieri, 11 iulie 2024, în comuna Popești, unde au fost oferite sute de consultații oftalmologice și ochelari de vedere în mod gratuit. Prezent în satul Hărpășești, comuna Popești, alături de sutele de localnici, deputatul și coordonatorul organizației AUR, Marius Ostaficiuc, a transmis faptul că partidul va face tot posibilul pentru a ajuta toți românii.

„Caravana Medicală AUR continuă după ce miercuri (n.r. – 10 iulie 2024) a fost în comuna Țigănași, astăzi (n.r. – ieri, 11 iulie 2024) suntem în comuna Popești, undeva unde oamenii s-au adunat tocmai pentru a putea veni să facă consultații oftalmologice oferite gratuit de către Alianța pentru Unirea Românilor și, bineînțeles, și ochelarii. După consultație apar și ochelarii potriviți, pentru a putea îmbunătăți vederea românilor. Suntem aici prezenți cu doctori oftalmologi, octometrist, cu toți cei care de fapt sunt în echipa AUR, medici pentru satele din România și împreună oferim românilor un gram de sănătate. Cu siguranță, nu este de ajuns, dar Alianța pentru Unirea Românilor face tot posibilul pentru a ajuta românii”, a spus Marius Ostaficiuc, deputat și coordonator județean AUR Iași.

Vasile Pușcașu: „Partidul AUR este partidul faptelor, nu al vorbelor”

Alături de localnicii din satul Hărpășești, comuna Popești, a fost prezent și Vasile Pușcașu, membru AUR și proprietarul Hotelului Traian din Iași. Acesta a transmis faptul că AUR va încerca prin toate metodele să fie alături de cetățeni.

„Am fost în comuna Popești, satul Hărpășești, a fost a doua zi de Caravana medicală AUR în județul Iași, după ce am fost în comuna Țigănași. Am observat că au fost prezenți sute de oameni pentru acest consult oftalmologic. Acest lucru arată că partidul AUR este partidul faptelor, nu al vorbelor, nu al minciunilor. Arată că, de fapt, guvernarea de până acum nu și-a făcut treaba, a distrus sistemul sanitar. Nu mai există dispensare, nu mai există medici în comune, nu mai există activitate în învățământ. Nu este organizare în agricultură, au pus la pământ, practic, toată economia României. Cei de la AUR vin cu asemenea programe în sprijinul cetățenilor și fac asemenea consultații gratuite unde oferă și ochelari în aceeași măsură și de fiecare dată când ajungem în satele cel puțin din județul Iași, oamenii stau la rând și așteaptă aceste consultații de care, de fapt, duc lipsă cu desăvârșire de ele. Noi putem spune că nu vom face ce au făcut până acum (n.r. – guvernanții), vom încerca prin toate metodele să fim alături de cetățeni, să venim în sprijinul lor, să îi ajutăm, să aducem cetățeanul acolo unde simte, atât în sănătate, cât și în învățământ”, a spus Vasile Pușcașu, președintele organizației oamenilor de afaceri AUR Iași.

Menționăm faptul că, timp de câteva săptămâni, ieșenii pot beneficia de consultații oftalmologice gratuite, efectuate de medici specialiști la sediul organizației AUR din municipiul Iași, strada Anastasie Panu, nr. 28 mezanin, dar și de ochelari de vedere.

Silviu Gurlui: „Suntem foarte mulți și vom sta până când vom asigura și vom acorda asistență medicală ultimului pacient”

Silviu Gurlui, membru AUR și viitor consilier județean din partea organizației politice, a transmis faptul că proiectul Caravana Medicală AUR – consult oftalmologic nu are program.

„Caravana Medicală AUR acordă servicii medicale, de data aceasta în special oftalmologice. Asigurăm un control optic și al calității vederii oamenilor prezenți aici în număr foarte mare, dimineață, în zona Popești. Asigurăm ochelari de vedere potriviți pentru varii afecțiuni care sunt descoperite oamenilor, mai ales celor în vârstă, care au deficiențe de vedere fie de la distanță, fie de apropiere, fie alte deficiențe care sunt mai complicate, bineînțeles, recomandăm medici și clinici de ordin superior. Suntem foarte mulți și vom sta atât timp până când vom asigura și vom acorda asistență medicală ultimului pacient care dorește să obțină o asemenea analiză. Avem ochelari pentru toate genurile de afecțiuni. Vă așteptăm pe toți să veniți și să susțineți Caravana Medicală AUR, care a făcut turul țării și a ajutat atât de mulți oameni”, a spus Silviu Gurlui, membru AUR și viitor consilier județean.

Caravana Medicală AUR a ajuns în comuna Popești. Încă de la prima oră a dimineții, ieri, 11 iulie 2024, sute de localnici s-au prezentat pentru a beneficia de consult oftalmologic și ochelari de vedere în mod gratuit. Proiectul a fost un adevărat succes în localitate.