Capcana în care au căzut tot mai mulți șoferi! Atenție dacă găsești o bancnotă pe parbrizul mașinii
Capcana în care au căzut tot mai mulți șoferi este legată de găsirea unei bancnote pe parbrizul mașinii. Este de fapt o nouă metodă de înșelătorie, iar conducătorii auto pot deveni foarte ușor victimele hoților. Atenție dacă găsești o bancnotă pe parbrizul mașinii.
Capcana în care au căzut tot mai mulți șoferi!
Autoritățile din Italia au semnalat recent o metodă ingenioasă și periculoasă folosită de hoți pentru a fura bunuri din mașinile parcate. Mulți conducători auto sunt înșelați de tehnica de furt.
Concret, hoții plasează o bancnotă falsă de 50 de euro contrafăcută sub ștergătorul de parbriz al unui vehicul parcat sau oprit la semafor. Scopul acestui truc este de a atrage atenția șoferilor, determinându-i să coboare din mașină pentru a ridica bancnota. În acel moment, mașina rămâne neasigurată, iar hoții pătrund rapid în interiorul vehiculului și fură obiectele de valoare, fie portofelul, fie telefonul sau alte lucruri persoanale din mașină.
Noua metodă de furt face victime printre șoferi mai ales în Napoli. Autoritățile recomandă, de asemenea, ca șoferii să nu lase obiecte de valoare la vedere în mașină și să fie întotdeauna atenți. Autoritățile fac apel la prudență atât din partea localnicilor, cât și a turiștilor.
Amenda falsă lăsată pe parbriz
Pe rețelele sociale a fost dezvăluită o nouă escrocherie a hoților care implică utilizarea falselor avertismente de la „Poliția Comunitară” pentru a înșela proprietarii de mașini. Această fraudă a luat amploare în România și presupune inițial lăsarea unui avertisment pe parbrizul mașinii, urmat de un fals avertisment de ridicare a mașinii, cu instrucțiuni de plată online pentru o amendă falsă. Această escrocherie este realizată de grupuri care urmăresc frecvent locurile de parcare, în special în parcările magazinelor. Reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală au venit cu precizări clare pentru toți șoferii.
Actele normative enumerate în somație nu există în realitate. Denumirea de „poliție comunitară” nu mai este folosită din 1 ianuarie 2010, de când polițiile comunitare au fost transformate în poliții locale. Datele de contact enumerate în antetul somațiilor nu sunt asociate Direcției Generale de Poliție Locală. Autoritățile recomandă persoanelor care se consideră vătămate să sesizeze secția de poliție competentă teritorial. Conform articolului 258 din Codul penal, folosirea fără drept a unei calități oficiale implicând exercițiul autorității de stat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Conform Codului penal:
(1) Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție după ce a pierdut acest drept se pedepsește similar.
(3) Dacă aceste fapte sunt săvârșite de o persoană care poartă fără drept uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
O nouă metodă de înșelătorie face ravagii printre șoferi. În Italia, conducătorii auto observă o bancnotă pe parbrizul mașinii și sunt tentați să iasă din mașină pentru a o lua. În acest timp, hoțul intră rapid în autovehicul și fură obiectele de valoare.