Cantitate impresionantă de articole pirotehnice, descoperită asupra unui bărbat
Echipele din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un cetățean român asupra căruia au fost descoperite 1.826 de articole pirotehnice. În urmă cu două zile, în jurul orei 11:40, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, pe D.N. 26, pe raza localității Măstăcani, un autoturism marca Audi. Mașina era condusă de cetățeanul român B.N., în vârstă de 28 de ani.
„La controlul efectuat asupra mijlocului de transport s-a descoperit în portbagaj cantitatea totală de 1.826 de articole pirotehnice din categoria I, ambalate în cutii de carton. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a concluzionat faptul că bărbatul nu deține autorizație pentru a efectua operațiuni cu astfel de materiale pirotehnice”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Toate bunurile au fost confiscate
Bărbatul a declarat că avea articolele pirotehnice de anul trecut și urma să le folosească de sărbători. Întreaga cantitate de produse, în valoare totală de 1.705 lei, a fost reținută în vederea continuării cercetărilor.
„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au mai precizat reprezentanții ITPF Iași.