Candidatul cinstit la Primăria Bârnova! După ce a ajuns consilier local, firma a înflorit cu ajutorul colegilor din PSD. Contracte de 3 milioane de euro numai în 2 ani – FOTO

de: Ciprian BOARU
02:00, 09 mart. 2023

De când a ajuns consilier local în comuna Bârnova, Georgel Daniel Tincu a semnat zeci de contracte cu primăriile din județul Iași, conduse exclusiv de colegii din Partidul Social Democrat. Susținut de Maricel Popa, șeful filialei județene, vrea să candideze pentru fotoliul de primar din comună. A jurat cu mâna pe inimă că este cinstit și că banii i-a câștigat din muncă. Firma Geobest Construct a semnat pentru contracte în valoare de 3 milioane de euro

Georgel Daniel Tincu este consilier local în comuna Bârnova, județul Iași, anunțat de președintele PSD Iași, Maricel Popa, că va fi contracandidatul actualului primar, Mihai Bălan, la alegerile locale din 2024. Consilierul pesedist, cu acces la Comisia de Urbanism, unde are rolul de secretar, a spus pentru BZI că este cinstit și că tot ce a realizat a fost prin muncă. El controlează de mai mulți ani societatea Geobest Construct SRL. Oficial, în acte, apărea Iulian Tincu, fratele său.

După ce a ajuns în Consiliul Local Bârnova, în luna septembrie a anului 2020, pus fiind pe liste de Maricel Popa, veniturile firmei au început să înflorească. Georgel Tincu explica acum câteva zile că societatea de construcții trăiește din manoperă și că nu dezvoltă proiecte personale.

Deși oficial a devenit asociat în aprilie 2022, conexiunile firmei cu instituțiile de stat s-au observat imediat după ce a ajuns consilier local. În perioada 2021-2022, Geobest Construct SRL a câștigat cu primăriile din județ aproape 15 milioane de lei, adică 3 milioane de euro.

Candidatul cinstit la Primăria Bârnova, încredințări directe de la primăriile PSD din județ

În timp ce multe firme de construcții din județul Iași se zbat în sectorul privat și nu beneficiază de celebrele intrări în instituțiile publice, Geobest Construct SRL a început să miște în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în special la secțiunea de încredințări directe, unde nu este nevoie de licitație, ci doar de o relație apropiată cu autoritatea contractantă – primăriile, în acest caz. Astfel, la câteva luni de la „înscăunarea” lui Georgel Tincu pe funcția de consilier local, firma Geobest Construct SRL a bifat primul contract direct, pe data de 12.02.2021, la Primăria Vlădeni, condusă de PSD prin Cătălin Brînzanu.

A trebuit să construiască o hală metalică pentru situații de urgență, valoarea contractului fiind de 347.012 lei. Valorile nu conțin TVA. Pe data de 21.05.2021, frații Tincu au încasat încă 127.479 de lei de la Primăria Roșcani, condusă de primarul PSD Ginovel Gheorghiu. Firma trebuia să execute proiectarea și lucrările pentru împrejmuirea Grădiniței cu Program Normal Rădeni. În edițiile trecute ale BZI a fost prezentat cazul consilierului Georgel Tincu, implicat în construirea unui bloc în satul Vișan, comuna Bârnova, fără să respecte numărul necesar al locurilor de parcare.

La Mădârjac, Geobest Construct a prins contracte pe bandă rulantă

În topul primăriilor care au încredințat direct contracte firmei Geobest Construct SRL este cea din comuna Mădârjac, unde primar este Dan Ghebuță, ales tot din partea PSD. Astfel, în conturile familiei Tincu au intrat 3.800 de lei – amestec de sort (30.06.2021), reparații clădire – 47.400 de lei (30.06.2021), 16.800 de lei – reparații clădire (21.07.2021), 51.975 de lei – lucrări de împrejmuire (25.08.2021), 15.000 de lei – amenajare platformă din beton pentru pubele deșeuri (01.11.2021), 39.900 de lei – amenajare stație de autobuz (28.09.2021).

La finalul anului 2021, Primăria Mădârjac a mai încheiat 4 contracte, în cuantum de 94.085 de lei, pentru mai multe cantități de refuz de ciur concasat. Relația cu Mădârjac a continuat și în 2022, cu o încredințare directă, cu o valoare de 3.915 de lei. La finalul anului trecut a fost încheiat un contract și cu Primăria Cotnari, condusă tot de un pesedist, Vasile Crețu. Colegul de partid i-a oferit lui Georgel Tincu un contract în valoare de 432.440 de lei, pentru amenajarea unui grup sanitar în Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” și realizarea racordului la utilități.

Familia Tincu a câștigat și licitații organizate de primăriile PSD

Pe lângă încredințările directe, Geobest Construct SRL a câștigat și licitații la primăriile din județul Iași. În comuna Mădârjac a încheiat procedura pentru modernizarea dispensarului din localitate – 1.234.268 de lei (30.06.2021), iar pe data de 12.11.2021 a câștigat contractul de 1.372.780 de lei, pentru reabilitarea grădiniței cu program normal din comuna Cotnari. A continuat și la Vlădeni, unde firma lui Tincu a mai primit 1.122.248 de lei pentru reabilitarea școlii primare din satul Alexandru cel Bun.

Face echipă bună și cu liberalii

Georgel Tincu și-a extins aria de interes și la primăriile PNL din județ, nu de alta, dar, la nivel național, PSD și PNL sunt ca frații la guvernare. Astfel, pe data de 05.10.2022, Geobest Construct SRL câștigă licitația din comuna Scânteia, unde primar este Mihai Darabană, din partea PNL.

Pentru modernizarea școlii primare din satul Lunca Rateș s-a semnat un contract în valoare de 1.100.988 de lei (5.10.2022). Cireașa de pe tort vine de la comuna Sinești, unde primar este Petru Holicov, din partea PNL. Astfel, Geobest Construct SRL a câștigat 3 licitații: reabilitare școală din localitate – 2.671.942 de lei (27.09.2022), construire teren de sport – 460.155 de lei (27.09.2022), construire sală de sport în sat Bocnița – 5.075.679 de lei  (06.12.2022).

Georgel Tincu: „Este o coincidență”

Contactat telefonic de reporterii BZI, Georgel Tincu a susținut că nu cunoaște primarii PSD din județ și că este o coincidență faptul că a avut relații contractuale cu instituțiile conduse de colegii de partid.

„Normal că este o coincidență. PSD are cel mai mare număr de primării din județ (PNL – 52 de primării, PSD – 43 de primării – n.r.). Cele mai mari valori le avem cu primăriile PNL. La licitațiile publice nu poți să faci șmecherii. Noi am câștigat licitația la Sinești, care este pe fonduri europene. Nu avem nicio legătură cu politica. Nici nu cunosc primarii. La partid nici nu ne cunoaștem.

Nu am măturat strada și am câștigat 3 miliarde. Noi am câștigat cu prețuri mai mici. La Mădârjac, domnul primar ne-a întrebat dacă putem să facem o împrejmuire, după ce i-a plăcut cum am lucrat în comună. Am încărcat o ofertă în SICAP, iar primăria a cumpărat”, a explicat consilierul local relația cu primăriile din județul Iași.

Candidatul cinstit la Primăria Bârnova intenționează să continue seria de contracte publice și în anul 2023. Rămâne de văzut cu ce primării din județul Iași va semna.